Web Analytics

articol scris miercuri, 05 august 2026

Alertă pe litoral: un posibil fragment de dronă, descoperit pe o plajă din Mamaia

Un obiect suspect, despre care există indicii că ar putea proveni de la o dronă, a fost observat miercuri în mare, în zona de nord a stațiunii Mamaia, în apropierea plajei Loft. Descoperirea a fost semnalată de turiști, iar autoritățile au intervenit imediat pentru securizarea perimetrului și ridicarea obiectului.

Fragmentul a fost recuperat din apă și transportat pentru verificări, însă Garda de Coastă precizează că, în această etapă, nu poate confirma oficial că este vorba despre o dronă. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Andrei Ene, cercetările sunt în desfășurare, iar concluziile vor fi comunicate după finalizarea investigațiilor.

Primele informații indică faptul că obiectul ar putea reprezenta o parte dintr-o dronă, fără a se cunoaște deocamdată dacă aceasta este de proveniență civilă sau militară. Conform datelor disponibile, fragmentul ar fi fost preluat de un echipaj al SRI, iar verificările preliminare au arătat că nu avea încărcătură explozivă.

La rândul său, prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a declarat că, din primele evaluări, este vorba despre rămășițe ale unei drone care nu conțin elemente pirotehnice și nu prezintă risc pentru populație. Acesta a precizat că obiectul a fost preluat de Garda de Coastă, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a deschis un dosar penal pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a ajuns în zonă.

Citește și: Start pentru Programul FIV 2026! Din 17 august se deschid înscrierile

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ambulanța atacată cu pietre în Cluj: trei tineri au fost reținuți după intervenția poliției

Trei tineri din comuna Recea-Cristur au fost reținuți de polițiști după ce au atacat o ambulanță care se întorcea de […] Citește!

Accident în lanț pe A2, la Cernavodă: șase mașini implicate și trafic blocat spre București

Un accident în care au fost implicate șase autoturisme a avut loc duminică pe Autostrada A2 București–Constanța, în zona localității […] Citește!

Performanță istorică pentru România. Elevii români au obținut opt medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială

Performanță remarcabilă pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată în Kazahstan. Cei opt adolescenți care au reprezentat […] Citește!

Motorină cu sub 9 lei pe litru la 5 Km de Giurgiu. Diferența dintre România și Bulgaria a ajuns la maxime istorice

Motorina se vinde cu mai puțin de 9 lei la 5 kilometri de Giurgiu, în Bulgaria. Vecinii de la sud […] Citește!

Facturile la energie ar putea crește cu până la 20% în iarna 2026-2027: „Sunt analizate trei scenarii”

România ar putea avea parte de o iarnă mai dificilă pe piața gazelor în sezonul rece 2026-2027, fără ca acest lucru să […] Citește!

Potul cel mare la Loto 6/49 a ajuns la o sumă uriașă de aproape 10 milioane de euro

Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp […] Citește!

Imagini șocante în Vrancea. Un bebeluș de 11 luni, filmat la volanul unei mașini pe un drum public

Imagini șocante au fost surprinse pe un drum public din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea. Un bebeluș în vârstă de […] Citește!

Cununiile religioase ale românilor efectuate în bisericile ortodoxe din Italia vor fi recunoscute de statul italian

Președintele Italiei a promulgat legea prin care statul italian recunoaște oficial Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, după un vot unanim […] Citește!

Nivelul Dunării a crescut net cu opt centimetri, după scufundarea barjelor

Nivelul Dunării a crescut net cu opt centimetri, după scufundarea barjelor. Prognozele actuale arată că operațiunea va asigura încă nouă […] Citește!

Ambulanță atacată cu topoare, bâte și pietre în Cluj. Șoferul a fost grav rănit

Un echipaj de ambulanță a fost atacat cu bâte, topoare și pietre în comuna Recea Cristur, județul Cluj. Ambulanța fusese […] Citește!

România, aur la Campionatele Mondiale de Canotaj pentru juniori de la Plovdiv

România a obținut o nouă medalie de aur la Campionatele Mondiale de Canotaj pentru juniori, desfășurate la Plovdiv, în Bulgaria. […] Citește!

Dosar penal de ucidere din culpă pentru un șofer după ce biciclistul pe care l-a accidentat a murit

La data de 3 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la producerea unui […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

dan-andronic-editorial

Am înfrânt! România nu a primit un certificat de sănătate, ci unul de handicap economic

Din ediția tipărită

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete