Web Analytics
scris joi, 18.02.2016

ALDE Argeş şi-a propus ca la alegerile locale să câştige 10-15 primării din judeş

Conducerea ALDE Argeș a stabilit deja ținta pentru alegerile locale din iunie , propunându-și să câștige 10-15 primării din județ. Obiectivul ALDE a fost influențat și de procentul de la alegerile prezidențiale, fiind de numai 12%. „Vedeţi de la alegerile prezidenţiale scorul scos de PSD în primul tur şi scorul scos în al doilea tur alături de ALDE. Şi atunci o să vedeţi că acele 10% diferenţă au însemnat, de fapt, şi aportul nostru,” a precizat Nanu Carzol, copreședinte ALDE Argeș.
La rândul său, Simona Brătulescu (foto) a ținut să sublinieze faptul că nu ar fi fost de acord să aibă liste comune de candidați pentru consiilile locale și Consiliul Județean cu PSD-ul, astfel pentru primării, ALDE Argeș va veni cu candidații proprii, iar ținta propusă de liberalii reformatori este de a câștiga 10-15 primării din județul nostru. „Ne vom susţine singuri candidaţii la primării, pentru că altfel, făcând din ce în ce mai multe alianţe cu un alt partid, în speţă cu PSD, ne-ar afecta votul politic. Şi atunci preferăm 2-3-4 colaborări punctuale pe care le-am putea avea în judeţ, în rest, candidaţii noştrii sunt competitivi şi vor merge singuri pe liste proprii”, a declarat co-președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu.  
Antoniu Neguţ

ALDE Argeş şi-a propus ca la alegerile locale să câştige 10-15 primării din judeş

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Bătălia pentru funcţia de prefect

A început și e care pe care. Pentru PSD și Ion Mînzînă e vital ca uleiul pentru candelă să elimine ultima redută pe care o mai dețin liberalii în...

Din ediția tipărită