Web Analytics
scris joi, 15.04.2021

Agresorii vor purta brățări electronice. Legea privind monitorizarea lor intră în dezbatere

Proiectul de lege privind monitorizarea agresorilor prin brăţări electronice purtate la nivelul gleznei a primit, miercuri, aviz favorabil de la deputaţii din comisiile juridică şi de apărare.

Agresorii vor purta brățări electronice. Legea privind monitorizarea lor intră în dezbatere

Documentul iniţiat de liberali prevede obligaţia celor urmăriţi pentru fapte de agresiune de a păstra o distanţă prestabilită faţă de victime.

Prin amendamente de tehnică legislativă, deputaţii au adoptat o formă îmbunătăţită faţă de varianta care a trecut deja de Senat.

Deputatul PNL Ioan Cupşa spunea că, atunci când acest sistem electronic de supraveghere va devine operaţional, persoanele care săvârşesc acte de violenţă domestică vor fi monitorizate de la distanţă, iar victimele acestora vor fi protejate.

Ioan Cupşa: Noi am adoptat în anul 2018 o hotărâre prin care aprobam programul de guvernare al guvernului PSD din acel an, care impunea sau îşi dorea să impună operaţionalizarea acestor sisteme electronice de supraveghere. Deci, nevoia este presantă. Violenţa fizică îndreptată împotriva persoanelor apropiate, a persoanelor din familie, este din păcate un fenomen social, pe care nu-l putem nega şi care ia amploare.

sursa: romania-actualitati.ro

CITEȘTE ȘI După crimă, înmormântare cu jandarmi și mascați la Stoenești

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...