Web Analytics
scris marți, 06.02.2024

Accident, noaptea, la Pitești. Patru tineri, duși la spital

În noaptea de luni spre marți, 5 spre 6 februarie, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Armand Călinescu, în împrejurări ce vor fi stabilite prin cercetări, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus, în aceeași direcție, de un tânăr de 20 de ani, din Călinești.

Accident, noaptea, la Pitești. Patru tineri, duși la spital

Citește și: Rovinietele nu se mai pot plăti prin SMS

În urma impactului, a fost avariat și un al treilea autoturism, parcat pe partea stângă a sensului de mers.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a tânărului de 20 de ani și a altor trei tineri, pasageri în autoturismul condus de acesta, adică două fete cu vârstele de 15 și 20 de ani și un tânăr de 20 de ani.

Toți au fost transportați la spital, cu traumatisme și contuzii.

Niciunul dintre cei doi conducători auto nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *