Web Analytics

Absenţa cvorumului l-a scăpat pe deputatul Cătălin Teodorescu de arestare preventivă

de | 3.12.2014 12:55 | Actualitate

Votul pentru ridicarea imunității deputatului PDL Cătălin Teodorescu a provocat un adevărat haos în Parlament. Deputații Puterii și Opoziției se acuză reciproc. 146 de deputați au votat pentru ridicarea imunității în vederea arestării preventive. 101 au fost împotrivă. În ciuda numărului mai mare de voturi pentru ridicarea imunității deputatului PDL, nu a fost cvorum în Camera Deputaților. Cătălin Teodorescu nu poate fi arestat. Astfel, dintre cei 401 deputaţi, au fost prezenţi 292, iar dintre aceştia 256 şi-au dat votul. 9 voturi au fost anulate. Paradoxul este că înainte de acest moment a fost cvorum pentru deputatul UDMR Marko Attila, pentru care, în același dosar, al Alinei Bica, s-a votat pentru ridicarea imunității cu 171 de voturi „pentru” la 111 „împotrivă”.
Situația a fost tocmai inversă celei de marți când în Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat aviz favorabil pentru arestarea lui Cătălin Teodorescu, iar în cazul lui Marko Attila votul avizul a fost negativ. În aceste condiţii, procurorii nu pot solicita instantei de judecata arestarea preventiva a lui Cătălin Teodorescu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul Bica. O nouă solicitare de ridicare a imunităţii lui Cătălin Teodorescu nu se poate face decât prin prezentarea unor noi probe.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii