Web Analytics

ABAAV execută lucrări de decolmatare pe cursuri de apă din trei comune din Argeş

de | 12.04.2017 21:19 | Politica si Administratie

12 paraul teleormanAdministrația Bazinală de Apă  Argeș – Vedea prin Sistemul Hidrotehnic Independent Olt, subunitate care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriile județelor Olt şi Argeş, în bazinele hidrografice Argeş, Vedea şi Călmățui, a realizat în perioada 20 februarie – 31 martie 2017, decolmatări ale albiilor cursurilor de apă și a canalelor adiacente acestora care prezentau un real pericol de producere a inundațiilor. Lucrările realizate pe raza localităților Negrași, Popești și Izvoru au fost derulate în parteneriat cu primăriile acestora.
Pe pârâul Berivoaia au fost  executate lucrări de decolmatare pe o lungime de 3,25 km cu un volum de terasamente de 23,66 mii mc,  pe raza satului Negrași, comuna Negrași  pâna la confluența cu râul Dâmbovnic. Pe râul Teleorman, în zonele de confluență și canalele adiacente, pe raza comunei Popești, au fost realizate decolmatări pe o lungime de 3,5 km cu un volum de terasamente de 11 mii mc. Tot pe râul Teleorman, în zonele de confluență și canale, dar pe raza comunei Izvoru au fost realizate decolmatări pe o lungime de 2,5 km cu un volum de terasamente de 7 mii mc. Pentru anul 2017 Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea are propuse lucrări de reprofilare și decolmatare pe aproximativ 55 km de cursuri de apă. Acestea sunt împărțite astfel: 20,7 km cu un volum de terasamente, de 136,4 mii mc, pentru asigurarea secțiunii de scurgere a apelor pe sectoarele de cursuri de apă amenajate, iar 33,487 km, cu un volum de terasamente de 205,861 mii mc pentru cursurile de apă neamenajate. Din totalul acestor lucrări, pentru cursurile de apă amenajate și neamenajate din județul Argeș sunt propuși 22 de km, cu un volum de terasamente de 160 mii mc.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii