La sfârșitul săptămânii trecute s-a stins din viață un profesionist desăvârșit. Este vorba de Gabriel Șerbănescu, fostul adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş din perioada 2005-2009. Șerbănescu a fost admis în anul 1978 la Şcoala de poliţie de la Băneasa, pe care o termină în 1981. În scurt timp, Gabriel Șerbănescu reuşeşte să ajungă la serviciul judiciar al Poliţiei Constanţa. Apoi activează în staţiunea Eforie Nord, până în 1983, când se transferă în Argeş. A trecut prin toate treptele ierarhice la Poliţia Argeş. Între 1983 și 1997 a fost ofițer specialist la serviciul judiciar, șef serviciu judiciar la IPJ Argeș, iar între 1997 și 2005 a deţinut funcţia de şef serviciu cazier judiciar. Demn de reținut că ofițerul de poliție Gabriel Șerbănescu a fost cel care s-a ocupat o bună perioadă de timp de informatizarea întregului Inspectorat de Poliție. Între anii 2005 și 2009 a fost adjunct al IPJ Argeș pe probleme judiciare.
„Când am intrat în poliție el lucra pe omoruri, era șef compartiment omoruri. El m-a învățat meserie, a fost profesorul meu. În toată istoria IPJ Argeș, profesioniștii de la omoruri îi numeri pe degetele de la o mână. El era vârful pentru mine. Profesional el m-a format, era un om cu o demnitate rar întâlnită”, ne-a declarat comisarul-șef Dan Nicolae, fostul inspector-șef al IPJ Argeș și totodată fostul său coleg și prieten. Gabriel Șerbănescu avea 57 de ani. Înmormântarea este programată miercuri, 13 mai. Sincere condoleanțe familiei greu încercate!
Marius Ionel

România a fost eliminată din Visa Waiver din cauza anulării alegerilor
Departamentul de Securitate Internă a SUA a anunțat în martie că România a pierdut programul său...
0 Comentarii