Web Analytics

A picat festivalul de muzică uşoară de la Câmpulung

de | 6.10.2022 12:00 | Actualitate, Cultură, Home

Organizat anul trecut la Curtea de Argeș din motive neprecizate, Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru copii și tineret ”Stars of song” va rata Câmpulungul și acum. Aflată în 2022 la ediție aniversară, cea de-a zecea, manifestarea fusese inclusă pe lista de spectacole din acest an, o primă programare fiind făcută pentru finalul lunii august. Însă lucrurile s-au complicat, ca de obicei. Iar festivalul încă nu s-a ținut. Sergiu Cicu, cel implicat încă de la debut, a reclamat faptul că nu a fost permisă desfășurarea activității cu profil internațional, amânarea acesteia provocând și deranj, precum imposibilitatea recuperării banilor pe tichetele de avion de către delegația din Portugalia. Pe de altă parte, primărița Elena Lasconi a invocat condițiile meteo nefavorabile din ziua programării, înaintând cu explicațiile până la a susține că nimeni din Primărie nu știa de festival. Deși acesta era inclus în lista oficială a evenimentelor culturale!

Contrele dintre Lasconi și Cicu au umbrit ideea că Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru copii și tineret se va desfășura la începutul lui decembrie. O hotărâre în acest sens încă nu a fost luată, iar reproșurile apărute între cele două părți anunță doar marea posibilitate ca manifestarea să nu mai prindă ediția a zecea în municipiul muscelean.
C.I.B.

Citește și Concurenţi din opt ţări, la festivalul muzical „Stars of songs” de la Câmpulung

Citește și Lasconi a negociat ea însăşi cu artiştii chemaţi la Zilele Câmpulungului

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *