Web Analytics

articol scris sâmbătă, 12 septembrie 2020

A început festivalul moto de la Topoloveni. Trupa Talisman a făcut senzație în prima seară

  • Debut super tare aseară, în Târgul Cârcinovului din Topoloveni, pentru primul festival organizat în aer liber în Argeș, în anul pandemic 2020.  În limita a 500 participanți, așa cum cere legea, s-a ținut “Archangels MC Fest”- un spectacol vizual și muzical pe sufletul moto-rockerilor veniți, nu exagerăm, din toate colțurile țării, dovadă și faptul că brățările pentru acces puse la vânzare încă de la mijlocul săptămânii s-au epuizat în câteva ore.  Dacă n-ar fi fost pandemia, festivalul ar fi adunat leger de 20 de ori mai mulți moto-rocko-bikeri veniți din toată țara, adică peste 10.000.  În prima seară au cântat trupe cunoscute ca “Fără Vise” și “Talisman” și vreau să subliniez că e incredibil cum s-au reinventat Alin Oprea și Talisman,  spre un heavy pop rock ce i-a ținut permanent “la gard” pe tinerii participanți aflați în extaz.  Luminile, sonorizarea  și organizarea au fost de vis, ca numele cunoscutei trupe, și asta prin implicarea Primăriei Topoloveni, Consiliului Local și a Casei de Cultură “ Preot Ion Ionescu” din localitate și, nu în ultimul rând, a Centrului Cultural Județean . La finalul concertului Talisman, primarul Gheorghiță Boțârcă, costumat în moto-rocker, cu vestă de piele și eșarfă pe cap, a urcat pe scenă și i-a oferit liderului trupei, Alin Oprea, o plachetă din partea clubului Archangels MC Topoloveni. Totodată, primarul a anunțat că invită trupa Talisman și la ediția de la anul, din 2021, când Topoloveniul va sărbători 600 de ani de la prima atestare documentară și când va propune Consiliului Local ca liderul trupei Talisman să devină cetățean de onoare al orașului.  La concertul de aseară, printre participanți, l-am zărit și pe vicepreședintele Consiliului Județean, Ion Mînzînă (care a fost prezent și anul trecut, la prima ediție) și care a venit însoțit de varianta motorizată a PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, Marius Nicolaescu, Adrian Bughiu și Monalisa Ioniță. Astăzi, sâmbătă, în cea de-a doua zi a festivalului, e programată tradiționala paradă moto pe străzile orașului, care va fi transmisă live pe Antena 3, postul

național, iar seara concert cu “Trooper” și Dan Helciug împreună cu My Queen-Tribute Queen. Ca și anul trecut, Jurnalul de Argeș este partener media al festivalului.( G.G)

Distribuie!

0 Comentarii

Leo Messi duce Argentina în finala CM 2026! „La Albiceleste” a întors dramatic meciul cu Anglia

Turneul final al Cupei Mondiale FIFA 2026 se apropie de deznodământ, iar Argentina s-a calificat în finală după o revenire […] Citește!

Salvator din pasiune! Un voluntar ISU Argeș a ajutat un motociclist rănit

Un voluntar al Programului „Salvator din pasiune” de la ISU Argeș a intervenit prompt la un accident rutier petrecut în […] Citește!

Presa românească pierde unul dintre cei mai importanți gazetari. S-a stins din viață unul dintre fondatorii presei post-comuniste

Presa românească este în doliu după moartea scriitorului și jurnalistului Nicolae Cristache, una dintre personalitățile marcante ale gazetăriei românești dinainte […] Citește!

Câmpulung. A rămas blocat cu mașina în râu

Pompierii intervin în municipiul Câmpulung pentru extragerea unui autoturism rămas blocat în albia Râului Târgului. Potrivit primelor informații transmise de […] Citește!

FIFA pregătește un spectacol în stil Super Bowl la finala Campionatului Mondial. Pauza ar putea fi prelungită până la 30 de minute

FIFA intenționează să transforme finala Campionatului Mondial într-un eveniment spectaculos, inspirat de celebrul show din pauza Super Bowl. Planul prevede […] Citește!

Lovitură uriașă dată de DIICOT: rețeaua care „vindea” ani de vechime pentru pensii, destructurată după percheziții în opt județe

O amplă anchetă a procurorilor DIICOT a scos la iveală o schemă care ar fi funcționat ani la rând și […] Citește!

Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a aflat că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Galați a murit după ce a suferit un infarct în timp […] Citește!

Românii vor avea acces online la dosarul medical și își vor putea face programări prin noua platformă CNAS

Începând din această toamnă, românii vor putea accesa online dosarul medical și își vor face programări la consultații direct prin […] Citește!

Sistemele ANCPI, paralizate de un atac cibernetic. Mii de tranzacții imobiliare, afectate

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic care a blocat sistemele informatice ale […] Citește!

Alertă în Argeș! Hidrologii au emis Cod galben de inundații. Râurile pot ieși din matcă după ploile anunțate

Viituri și creșteri rapide ale debitelor sunt așteptate în următoarele 24 de ore, după ce Institutul Național de Hidrologie și […] Citește!

Atac cibernetic fără precedent la ANCPI: sistemele de cadastru au căzut, iar aplicația e-Terra rămâne indisponibilă

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme informatice din istoria […] Citește!

Eurostat: Aproape jumătate dintre tinerii români nu au competențe digitale de bază

România continuă să rămână în coada clasamentului european în ceea ce privește pregătirea digitală a tinerilor. Cele mai recente date […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!