Începând de luni 12 ianuarie, persoanele defavorizate din oraşul Mioveni îsi pot ridica ajutoarele alimentare acordate de Uniunea Europeanã. Alimentele se distribuie la depozitul din spatele Unității de Pompieri. Fiecare beneficiar primeşte câte 6 kilograme de făină albă de grâu, tot atâta mălai, 800 de grame de paste făinoase, 4 litri de ulei, 4 kilograme de zahăr, 8 conserve de carne de porc, 6 conserve de carne de vită şi 10 conserve de pateu, toate împărţite în două cutii.Anul acesta, pe listele de distribuire a alimentelor UE în oraşul Mioveni figurează aproximativ 1800 de persoane.
Programul este următorul: luni, miercuri – între orele 8.00 și 16.00; marţi, joi – între orele 8.00 și 17.00; vineri – între orele 8.00 și 14.00.
M.S.

Angajate la o clinică privată, trimise să muncească la biserică pentru vaccinări fictive în timpul pandemiei
Două angajate la o clinică privată din Capitală au primit pedepse cu suspendare şi au fost...
0 Comentarii