Web Analytics
scris joi, 04.11.2021

A fost finalizată prima creşă din comuna Bradu

La Bradu a fost finalizată prima creșă din localitate. Această unitate a fost finanțată prin PNDL II. Primarul a anunțat, prin presa locală, că unitatea a fost racordată la utilități, în viitorul apropiat se va face recepția, iar anul viitor va fi pusă în funcțiune și vor fi primiți beneficiarii, copiii. Creșa este doar una dintre multele lucrări derulate în Bradu în acest an, iar investițiile continuă. În satul Bradu de Jos, de exemplu, s-au finalizat lucrările la lacul de pe str. Sabin Iliescu.

A fost finalizată prima creşă din comuna Bradu

Pe strada Principală s-a finalizat rețeaua de canalizare pluvială pe un anumit segment și se vor demara lucrările la trotuar pe respectiva porțiune. De altfel, în tot acest sat s-a intervenit și s-a întreținut domeniul public. La Bradu de Sus s-a terminat forajul de la Ilma, s-a asfaltat str. Panselelor, unde s-a introdus și canalizare pluvială. Și lacul Buna Vestire din acest sat va beneficia de noi amenajări. În Geamăna s-au asfaltat câteva străzi și s-a introdus rețeaua de canalizare pluvială, s-a amenajat trotuarul de la Principală până la Aleea Neajlov și s-au început lucrările pentru amenajarea trotuarului și pe partea dreaptă, până la fosta moară.
M.S.

Citește și Primarul Dănuţ Stroe a premiat micuţii fotbalişti de la Cupa Steluţelor Real Bradu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...