Teatrul „Alexandru Davila” pregătește o surpriză doamnelor și domnișoarelor din Pitești. Surpriza se va juca pe scena Sălii „Liviu Ciulei”, în perioada 1 – 8 martie, cu ocazia Zilei Femeii. Este vorba despre un spectacol „one woman show”, dedicat marii cântărețe Edith Piaf. Piesa se va numi „În vârtejul norocului” și va fi un musical, în regia lui Matei Varodi, scenografia Miruna Varodi, iar unicul rol va fi interpretat de actrița Ramona Olteanu, acompaniată, la pian, de Vicențiu Perniu.
„Va fi un spectacol 100% live, pentru că nu vrem să dăm impresia de teatru de revistă. Piesa se va juca în cadrul secției Dramă, iar eu voi avea un monolog presărat cu momente muzicale din cântecele cunoscute ale lui Edith Piaf. Încercăm să aducem pe scenă partea frumoasă a artistei Edith Piaf, nu defectele ei fizice. Deși era o femeie mică, firavă, urâțică, a fost o femeie foarte puternică, cu un farmec și o carismă ce îi subjuga pe toți cei care o auzeau. Ea s-a născut pe stradă, a cântat pe stradă, n-avea unde să doarmă, a fost pur și simplu un copil al străzii. Deși viața ei era extrem de grea, a trecut peste toate greutățile cu o oarecare nonșalanță, cântând. Toate cântecele pe care le-a scris sunt desprinse din viața ei. A reușit să cucerească Parisul intelectual, artistic, politic. Mi-am dorit dintotdeauna un astfel de rol”, a spus actrița Ramona Olteanu (foto), cea care o va interpreta pe marea cântăreață franceză.
Tot în aceeași perioadă, regizorul Matei Varodi va mai pune în scenă, la Teatrul Davila, o altă piesă dedicată femeilor, intitulată „Mame și fiice”, de Alexandre Mardani, având în distribuție pe Lia Diaconu și Cornelia Niculescu, scenografia fiind semnată tot de Miruna Varodi.
Adriana Gândilă




0 Comentarii