# „Făcusem un centru de volei la Pitești destul de greu, dar din păcate iată că dispare repede”, a declarat dezamăgit profesorul. În această săptămână urma să se dispute restanţa din etapa a VII-a, dintre Argeş Volei şi CSV Tomis Constanţa, duel ce a fost amânat deja de două ori. Din păcate, nici acest meci nu se dispută și asta pentru că sportivele argeşence nici măcar nu s-au reunit, ele căutându-şi în acest moment angajamente în alte părţi. Nimeni nu poate spune cine este vinovat de situaţia dramatică în care a ajuns Argeș Volei, echipă înființată în anul 1998. În ultima vreme, preşedintele interimar al grupării, Florin Păun, a făcut eforturi disperate de a salva clubul de la moarte, însă a ajuns la capătul răbdării pentru că s-a lovit peste tot de indiferenţă. În acest sens, am stat de vorbă cu „seniorul voleiului argeșean”, profesorul Mugur Niculescu, cel care a antrenat mulți ani la rând voleibalistele argeșence. „Vă spun că nici nu mai știu care este situația concretă în momentul de față la Argeș Volei. Au fost preluați de Mioveni la un moment dat, acum cei de acolo au renunțat etc. Dezinteresul celor care s-au ocupat de organizare la Argeș Volei a dus la această situație. Trebuie să amintim că echipa a fost înființată de dl. Mircea Drăghici, împreună cu Gheorghe Axinte și colonelul Ungureanu în anul 1998, puteam intra în Divizia A, dar am pierdut la baraj. Am avut o echipă foarte bună, dar asta e… După ce Mircea Drăghici nu s-a mai ocupat de echipă, totul s-a cam stins, pentru că nu a mai existat un om puternic care să decidă și să vină cu sponsori. Din păcate, asta este situația! Îmi pare rău pentru că făcusem un centru de volei la Pitești destul de greu, dar din păcate iată că dispare repede”, ne-a spus profesorul Mugur Niculescu. M.I.




0 Comentarii