De ani de zile există discuţii contradictorii pe marginea problemelor pe care le-ar putea cauza antenele de telefonie mobilă amplasate pe imobilele de locuinţe şi care ar pune în pericol viaţa şi sănătatea locatarilor. După cum se aude, va apărea chiar un proiect de lege ce va interzice amplasarea antenelor GSM pe clădiri şi că operatorii de reţele mobile vor fi nevoiţi să-şi mute antenele la o distanţă considerabilă de zonele locuite. Se pare că, deja, unul dintre operatorii de telefonie mobilă îşi pregăteşte terenul pentru punerea în aplicare a noii legi şi a închiriat un teren pentru a construi un gigant pilon undeva „deasupra” municipiului, în așa numitul cartier Beverly Hills de Câmpulung, din zona Creţişoara, pe strada Nicolae Fălcoianu (FN), cu „aruncare” de supersemnal către cele mai impozante vile din municipiu. De ce este vorba de supersemnal? Pentru că, aşa cum se poate bănui, antenele vor emite un semnal de o putere mult mai mare, fiind vorba de mărirea cosiderabilă a ariei de acoperire. Pilonul va fi construit de către Orange, prin firma SC Nouvel Habitat Exim SRL, pe un teren închiriat pe o sumă considerabilă de la Alexandru Grigorescu. (I.Şt.)
Instructor auto, arestat după ce ar fi târât un polițist cu mașina unei școli de șoferi
Un instructor auto din municipiul Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce este...



0 Comentarii