# „Trăim cu speranţa că nu se va ajunge totuşi la demolare”, declară Ionel Popescu, liderul sindicatului Rafinorul. Destui politicieni argeșeni s-au bătut cu pumnul în piept, pe parcursul alegerilor electorale, că vor salva Arpechim Piteşti. Alegerile au trecut, iar rafinăria Arpechim este ţinută în stand-by. Instalaţiile care au mai rămas netăiate sunt păstrate în condiţii de siguranţă, pregătite parcă să treacă şi peste iarna aceasta. Din punct de vedere al salariaţilor, instituţia este în proces de restructurare; până în acest moment au plecat aproximativ 300 de oameni. Există şi o veste bună pentru angajaţii rămaşi pe loc, în jur de 280, care şi-au primit salariile la zi, dar şi tichetele cadou, acum în preajma sărbătorilor.
Cert e că în 2013 se va trage linie şi se va decide soarta rafinăriei şi a angajaţilor acesteia. Ionel Popescu, liderul Sindicatului „Rafinorul” din cadrul Arpechim Piteşti, ne-a declarat: „La anul, un mediu economic favorabil poate duce la repornirea rafinăriei. Acest lucru va ajuta industria oraşului Pitești şi ar da oamenilor locuri de muncă. Trăim totuși cu o oarecare teamă, dar sperăm să nu existe riscul de a se ajunge la demolare”. Privatizarea Oltchim este considerată soluţia cea mai la îndemână de către şeful sindicaliştilor din rafinăria Arpechim Pitesti: „Pentru noi, care lucrăm aici, este un dezastru să o vedem cum se demolează, dar trăim cu speranţa că rafinăria se poate salva prin privatizarea Oltchim. Am înţeles că prim-ministrul Victor Ponta se ocupă de restructurarea companiei. Se discută cu un investitor strategic pentru această privatizare şi sperăm că şi rafinăria va intra în sistemul integrat care a fost proiectat încă la început: Oltchim, Petrochimie şi rafinăria Arpechim”. Alex Vlaicu




0 Comentarii