Web Analytics
scris joi, 09.12.2010

600 lei, primă de porc la Dacia

Şi în acest an, primele oferite de Dacia Renault sunt cele mai mari din judeţul Argeş. Astfel, salariaţii de pe platforma Colibaşi vor beneficia de o primă de 600 de lei, sumă netă, pe care o vor încasa înainte să plece în minivacanţa de Crăciun, programată între 24 decembrie 2010 şi 3 ianuarie 2011.
Valoarea primei a fost negociată în anii anteriori
„Aşa este, prima va fi de 600 lei net, dar trebuie ştiut că ea reprezintă o rezultantă a negocierilor din anii anteriori, respectiv 30% din salariul mediu brut. Ca să fie clar pentru toată lumea, nu e vorba de niciun favor pe care ni-l face administraţia franceză de la Dacia, ci de o negociere stipulată clar şi fără echivoc în contractual colectiv de muncă”, ne-a spus Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia. La remarca noastră, că primele sunt totuşi cele mai mari care se dau în acest Crăciun, în judeţul Argeş, vicele Iordache a completat în acelaşi stil care l-a făcut, deopotrivă, inconfundabil şi popular pe platforma Colibaşi: ”Nu ştiam că avem  cele mai mari prime din judeţ pentru nu suntem în competiţie cu nimeni. Să sperăm că, din punct de vedere al vânzărilor,  2011 va fi, pentru muncitorii de la Dacia, cel puţin la fel de bun ca 2010. Am o singură amărăciune, aceea că, în vreme ce occidentalii se înghesuie să cumpere maşinile făcute la Colibaşi, românii noştri se îndreaptă în continuare către rablele venite din Occident”.

600 lei, primă de porc la Dacia

150 lei la Lisa şi 250 la Arpechim

În schimb, la firma de cablaje Lisa Draxlmaier primele vor fi mult mai mici, de doar 150 de lei, cât sunt stipulate în contractul colectiv de muncă. În ceea ce priveşte Rafinăria Arpechim, liderul Ionel Popescu anticipează o primă de 250 de lei, la care se adaugă alţi 220 de lei pentru fiecare minor aflat în întreţinere.   
(Gabriel Grigore)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...