Web Analytics
scris joi, 26.09.2019

Lecţia de drept. Procedura de dare în plată

Prcocedura dării în plată se aplică debitorilor împotriva cărora a fost demarată executare silită, în baza unui contract de credit a cărui scadenţă anticipată a fost declarată anterior intrării în vigoare a legii, adică anterior datei de 13 mai 2016.
Vizează doar convenţiile de credit încheiate între consumatori şi o instituţie financiar bancară/nebancară a căror valoare nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 de euro şi al căror obiect îl constituie achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unui imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.
Contractele de credit desfiinţate prin mecanismul pactului comisoriu, înaintea datei menționate anterior, sunt excluse din sfera de aplicare a acestei proceduri.
Stingerea obligaţiilor generate de contractele de credit poate fi solicitată și de consumatorii care au pierdut proprietatea imobilului ipotecat prin adjudecare şi împotriva cărora continuă procedura de executare silită demarată de profesionist.
O ultimă condiţie care trebuie îndeplinită de consumatorul care doreşte să beneficieze de procedura dării în plată este ca acesta să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul.
Datornicul adresează o notificare de dare în plată creditorului său și-l anunță despre intenția de a scăpa de datorie, dându-i imobilul la schimb.
Efectul imediat al iniţierii procedurii menţionate îl constituie faptul că, de la data comunicării notificării către creditor, se va suspenda orice plată a debitorului către acesta şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară iniţiată împotriva debitorului.
În situația în care creditorul nu se conformează, consumatorul debitor se poate adresa instanţei de judecată (judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul) să constate ştergerea datoriilor contractuale şi să transmită dreptul de proprietate la bancă sau altă instituție de credit, după caz, iar pentru această acţiune nu se plătește taxă de timbru.
Prima operațiune de dare în plată este scutită de impozitul pentru transferul dreptului de proprietate, chiar dacă se realizează la notar sau prin hotărâre judecătorească și indiferent dacă este făcută în calitate de debitor, codebitor, coplătitor sau garant personal ori ipotecar al debitorului.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită