# Printr-un proiect cu finanţare europeană derulat de Direcţia pentru Protecţia Copilului. DGASPC Argeş a lansat vinerea trecută proiectul „Extinderea Complexului de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale, Piteşti”. Finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, proiectul este implementat la nivel naţional de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de autoritate de management, iar la nivel regional de ADR Sud Muntenia, organism intermediar care va monitoriza desfăşurarea lui. Proiectul se va derula pe o perioadă de 20 de luni, în intervalul 4 iulie 2012-4 martie 2014, obiectivul său fiind îmbunătăţirea calităţii şi capacităţii infrastructurii serviciilor sociale din municipiul Piteşti. Este vizată extinderea clădirii CSCH Trivale, prin înfiinţarea unui modul rezidenţial pentru 12 copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, având un grad de handicap grav şi accentuat. Pe lângă cei 12 copii cu handicap, beneficiari direcţi ai proiectului, există însă şi o serie de beneficiari indirecţi: familiile copiilor cu dizabilităţi, angajaţii Complexului de tip Familial Valea Mare Ştefăneşti şi comunitatea. Principalele activităţi care se vor derula în cadrul proiectului sunt executarea lucrărilor de extindere la CSCH Trivale şi dotarea spaţiilor create cu echipamentele, mobilierul şi materialele necesare. CSCH Trivale va acorda în continuare serviciile de îngrijire medicală, ergoterapie, asistenţă, ocrotire, kinetoterapie, reabilitare şi inserţie socială pentru copiii cu dizabilităţi, dar va înfiinţa şi servicii noi, precum găzduire, psihologie, logopedie şi asistenţă socială. Directoarea CSCH Trivale, Maria Tănase, a ţinut să precizeze: „Pentru mine, astăzi este o zi mare. Sunt convinsă că va fi ceva frumos la final. Acest proiect s-a născut dintr-o necesitate impusă de beneficiari, deoarece am fost adesea solicitaţi de beneficiarii din Piteşti şi din împrejurimi, atât pentru centrul rezidenţial, cât şi pentru centrul de recuperare. De aceea era nevoie de extinderea capacităţii centrului. Venim totodată și în întâmpinarea părinţilor beneficiarilor, cărora le vom acorda sprijin şi consiliere şi îi vom ajuta în activităţile lor zilnice”. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1.085.167 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 818.339 lei, reprezentând 85% fonduri nerambursabile, 13% valoare nerambursabilă din bugetul naţional şi 2% cofinanţarea beneficiarului, adică a DGASPC Argeş, care va asigura şi sumele corespunzătoare cheltuielilor neeligibile în valoare de 59.190 lei, dar şi TVA-ul proiectului, în valoare de 207.637 lei.

562 de copii cu handicap ar putea fi beneficiarii proiectului
La data depunerii proiectului „Extinderea CSCH Trivale, Piteşti”, pe 30 iunie 2010, exista un număr total de 496 de copii cu dizabilităţi neinstituţionalizaţi, în localităţile Piteşti, Băbana, Budeasa, Bascov, Moşoaia, Albota, Mărăcineni, Ştefăneşti şi Bradu, unde există accesibilitate la serviciul propus. CSCH Trivale acorda în acea perioadă servicii de specialitate doar unui număr de 109 copii cu dizabilităţi, repartizaţi atât în centrul rezidenţial de tip familial, cât şi în centrul de zi şi de recuperare. În prezent, numărul copiilor cu handicap neinstituţionalizaţi a crescut în localităţile menţionate, ajungându-se la cifra totală de 562 de copii, care ar putea fi beneficiarii serviciilor acordate în urma extinderii CSCH Trivale. Iustina HARCO-BURCEA



0 Comentarii