# I se spunea Şperaclu… # În cartea “Ultima staţie înainte de Paradis”, semnată de profesorul Lucian Costache de la Colegiul Brătianu și lansată săptămâna trecută, actualul șef al învățământului argeșean are parte de un portret devastator # Autorul, care-i coleg în PNL cu actualul inspector școlar general, îl denumește pe Gardin ”șperaclu” și-l face mediocru și lipsit de caracter. Deşi autorul, profesorul piteştean Lucian Costache, a subliniat că personajele din romanul autobiografic „Ultima staţie înainte de Paradis” (lansat săptămâna trecută la Biblioteca Județeană) sunt pură ficţiune, totuşi volumul este presărat cu eroi cât se poate de reali, unii pomeniți chiar cu numele lor adevărat, ca de exemplu cunoscuta realizatoare tv, Dana Grecu. Un alt personaj contemporan evocat în volum, foarte clar descris, însă deloc laudativ, este actualul inspector şcolar general, liberalul Florin Gardin. Fost învățător la Penitenciarul Colibași, ajuns grație hazardului politic să conducă învățământul argeșean, Gardin a dobândit notorietate județeană (și chiar națională) după ce și-a etalat, acum câțiva ani, într-o conferință de presă la ISJ… uriașa unghie de la degetul mic. La fel ca strungarii fruntași în întrecerea socialistă, Florică al nostru a apărut în fața camerelor de luat vederi cu podoaba sa de unghie strălucind în lumina reflectoarelor, mai ceva ca lama aurită a unui stilou Parker. De atunci și până acum, unghia marca Gardin a făcut înconjurul județului, chiar dacă, pentru a mai estompa ceva din rușinea pățită, proprietarul și-a tăiat-o între timp. Curioasă să văd dacă se recunoaşte în descrierea făcută în romanul lansat recent şi, mai ales, cum va reacţiona, am stabilit prin telefon o întâlnire cu „generalul” şi m-am prezentat a doua zi la biroul său de la ISJ. Poate și pentru că aşteptau deja, încă de la primele ore ale dimineţii, o mulţime de persoane în antecameră, gazda a părut să uite de întâlnirea noastră. Însă m-a primit în cele din urmă, pe un ton glumeţ. Curând însă, după ce a citit pasajul care îi era dedicat, vocea generalului s-a schimbat iar mâinile au început să-i tremure uşor, a enervare, deşi a încercat să nu pară nicicum afectat. Oricum, trebuie spus că Florin Gardin nu este lipsit de simţul umorului, calitate care, categoric, l-a scos din multe împrejurări neplăcute, ca de exemplu cea de acum, când, confruntat cu o situaţie stânjenitoare, a reuşit să îi facă faţă până la final apelând pe alocuri la autoironie. Dar să vedem mai departe detaliile acestei povești neobișnuite.
„Îl chema Zgardin. Florică Zgardin…”
În romanul său, profesorul Lucian Costache îi dedică „generalului” Gardin, prezentat ca Florică Zgardin, un pasaj foarte acid, în care, alături de alte trăsături nu tocmai măgulitoare, se face referire și la celebra sa unghie uriașă de la degetul mic, care i-a atras porecla de „Șperaclu”. Din ce motive, vă lăsăm să le aflați și singuri, citind buclucașul fragment din volumul „Ultima stație înainte de paradis”: „Era unul acolo pe care l-am poreclit „Şperaclu” pentru că avea la degetul mic o unghie atât de mare de parcă şi-o lăsase să crească pentru a sparge orice încuietoare! Îşi folosea însă unghia ca să se caute în nas şi urechi, un fel de prelungire cornoasă pentru a-şi curăţa orificiile. Era învăţătorul nostru şi avea şi un nume predestinat. Îl chema Zgardin, Florică Zgardin. De la gardian, înţelegi! Un fel de amestec între gardian şi zgardă. Ce potriveală a dracului! De la el primeam eu învăţătură, de la un şmecher cu aere de moralist! Şi pâinea tot de la el! Avea însă un fel anume de a intra pe sub pielea unora şi se făcea plăcut. Ştia o mulţime de bancuri şi spiritele joase îl apreciau pentru abilitatea de a le spune. Găsise şi nişte şefi la fel de mediocri şi lipsiţi de caracter ca şi el şi se pare că acum face politică şi că a ajuns un fel de şef peste ăia cu mai multă carte decât el. Dar ştii şi dumneata cum e cu sacul şi cu peticul! Să nu te încurci cu oameni ca ăştia pentru că au o ştiinţă anume de a te compromite şi de a ieşi la suprafaţă! Te murdăresc şi profită. Nu vei avea niciodată suficientă ştiinţă să lupţi cu ei. Au un miros special de a-i simţi pe cei asemenea lor şi se solidarizează cu acea tenacitate scârboasă a mediocrilor! Cel mai rău nu e că ies învingători, ci că mizeria lor e molipsitoare şi se întinde. Că mizeria lor devine virtute, pentru că ei se simt bine doar aşa. Să nu crezi că au vreun dram de consideraţie pentru cei care nu le seamănă. Nu le pasă nici de omul simplu şi nici de cei care performează în ceva anume. Pe ăştia i-ar mânca de vii! Nu au niciodată puterea de a face un pas înapoi, cu convingerea că ar pierde totul, propriul lor interes…”
„Nu cred că e un defect să ştii bancuri”
La o așa descriere caustică, de-ți vine să te ascunzi în primul cavou care îți iese în cale, se cuvenea evident să stăm de vorbă și cu „adrisantul”. Deci, cum spuneam, ne-am stabilit o întâlnire cu „generalul” Gardin, chiar la Inspectoratul Școlar. În urma căreia, iată, ce minunat dialog a ieșit.
F.G: – Sunteţi profesoară?
Rep: -Nu, sunt ziaristă.
F.G: – Mă bucur să vă cunosc!
Rep: -Vreau să vă arăt o carte…
F.G: – O acuzaţie de plagiat, cumva?
Rep: – Nu, nu vă speriaţi. Nu este vorba despre asta. Îl cunoaşteţi pe domnul Costache?
F.G: – Costache? Care Costache?
Rep: – Lucian Costache, autorul acestei cărţi…
F.G: -A, da, cum să nu, este profesor la Brătianu.
Rep: – V-aţi certat vreodată?
F.G: – Nu, eu zic că suntem chiar în relaţii aproape bune, doar că nu ne prea mai întâlnim, în rest nu cred să mă fi certat vreodată cu el. Îmi place să cred că un om cultivat ca dânsul nu se ceartă cu cineva, şi nici eu cu un om cultivat ca dânsul…
Rep: – Dar poate că dânsul vă ceartă prin alte metode…
F.G: – Aţi început o anchetă?
Rep: – Vreau să vă arăt ceva. Să-mi spuneţi dacă vă recunoaşteţi în acest pasaj… Este o carte care a fost lansată de curând…
F.G: – Acesta este un articol, dacă din toată presa care a scris de mine, şi de rău şi de bine, a putut să ia doar atât, nu e nicio problemă!
Rep: -Nu, nu este un articol. Acesta este un roman iar unul dintre personajele de aici pare să vă reprezinte. Dumneavoastră ce credeţi?
F.G: – Nu am de ce să mai citesc în continuare. Face ce consideră dânsul, ce să fac, să îl dau în judecată? Nu! Este liber să scrie ceva, este părerea dânsului, eu am o părere foarte bună despre dânsul şi rămân la aceeaşi părere. Dacă dânsul are această părere despre mine, că eu ştiu doar bancuri şi nu ştiu nimic altceva, este treaba lui. Este adevărat că ştiu şi bancuri şi asta nu cred că e un defect. Nu cred că e un defect să ai un simţ al umorului dezvoltat.
Rep: -Nu, chiar deloc…
F.G: – Dar dânsul nu are cum să înţeleagă, zice că mă bag pe sub pielea oamenilor. Dânsul nu se bagă pe sub pielea nimănui, pentru că are un alt comportament. Nu sunt eu în măsură să îi fac profilul psihologic. Eu, prin felul meu de a fi am răzbătut în viaţă şi m-am înţeles cu toată lumea. Ştiţi, ca să fii inspector şcolar general trebuie să ai şi acordul partidului. Dânsul a fost inspector general adjunct o lună de zile, nu s-a înţeles cu Bratu (Gabriel Bratu, fostul inspector școlar general de la PDL, n.red) şi în loc să se ducă să spună acolo, la partid, că nu se înţelege şi vrea să plece, s-a dus la Bucureşti, la Minister şi şi-a dat demisia. Lucru care i-a înfuriat pe cei care îl propuseseră, care nu au privit cu ochi buni faptul că nu s-a stat de vorbă cu ei, poate se găsea o soluţie. Asta în 2007. Apoi, în 2008, s-a întâmplat să fiu pus eu. De atunci a început dânsul cu … că cică merita dânsul. Mă rog, scrieţi dumneavoastră ce vreţi.
„Nu trebuie să mă condamne cineva pentru că purtam unghie”
Rep: – Eu vroiam să vă mai întreb în legătură cu unghia, că apare şi ea în carte…
F.G: – După cum vedeţi, eu mi-am tăiat încă de atunci unghia!
Rep: – Dar de ce aţi făcut asta? Practic dacă un om doreşte să arate într-un anumit fel, de ce nu ar face-o!?
F.G: – Mulţi mi-au zis asta, chiar şi copiii mei. Ştiţi, eu am copii mari şi foarte bine poziţionaţi social. Mi-au zis “tată, dar de ce ţi-ai tăiat unghia, că noi aşa te ştim de când te ştim?”. Ştiţi, este exact ca atunci când ţi-ai rade mustaţa. Dar nu vreau să fac un caz din asta. Dacă asta dădea prost la imaginea mea, mi-am tăiat unghia şi gata. Nu trebuie să mă condamne cineva pentru că purtam unghie. Şi dacă mă condamnă, este treaba lui.
Rep: – Dar mustaţa o să v-o tăiaţi?
F.G: – Da, dacă mi-o cere domnul Costache!
Rep: – Îmi pare rău, dacă v-am stricat ziua…
F.G: – Acum, am şi eu o vârstă, am o maturitate, n-o să mă cramponez că a scris domnul Lucică despre mine. De fapt, este părerea dânsului, eu am alte treburi mult mai importante. Eu am fost cooptat în comisia de învăţământ, am fost la Bucureşti în această comisie, cu Marga, am lucrat la programul de guvernare, pe învăţământ… Dânsul nu a vrut să vină, a zis cât e Gardin acolo, eu nu am ce căuta. Avem relaţii de indiferenţă de acum încolo, păi dacă dânsul nu mă vrea, eu de ce? Să mă duc să îi pup mâna domnului Costache? Dacă pe dânsul atât l-a dus mintea, să scrie asta, ce să îi fac? Nu îi port ranchiună, dar vom avea o relaţie de indiferenţă şi atât. Viaţa este atât de complexă, s-au scris atâtea măgării, sunt atât de tăbăcit şi maturizat în chestiuni din astea, încât chiar că nu mi-a stricat ziua domnul Costache. Până la prânz o să uit. Că nu mă aşteptam, asta este altceva… Dar dacă vorbiţi cu dânsul, transmiteţi-i felicitări pentru apariţia acestei cărţi. Cu excepţia unei pagini. Că atât am citit din ea. Dacă am extras esenţialul din punctul meu de vedere, de ce să mai citesc? Cred că e în acelaşi stil, de ce să îmi pierd timpul degeaba? Repet, eu am treburi mult mai importante decât că am apărut în cartea asta. La 9,00 am întâlnire la Consiliul Judeţean, la 10,00 videoconferinţă cu ministrul…
Material realizat de Alina CRÂNGEANU
0 Comentarii