Web Analytics
scris joi, 09.12.2010

La AJOFM rulează filmul „Întoarcerea lui Iulică Nicolae”

După o perioadă destul de lungă, în care a îmbinat „carantina” unui concediu medical forţat cu supărarea iminentei înlocuiri din funcţia de director al ITM-Argeş, iată că pedelistul Iulian Nicolae şi-a descreţit fruntea de săptămâna trecută. Asta după ce a constatat că şeful PDL, Mircea Andrei, nu s-a îndurat să-l treacă la „infirmeria” partidului, fără perfuziile funcţiei, şi i-a oferit în schimb varianta revenirii la şefia AJOFM-Argeş, unde Iulică a mai fost director o perioadă bunicică de timp. Faptul s-a îmbucat de minune cu insatisfacţia pe care a creat-o în PDL prestaţia Elenei Mateescu la conducerea AJOFM, ea fiind pusă deja în discuţie la partid, spre înlocuire. Aşadar, cât de curând, în instituţia care se ocupă de şomeri va rula filmul, cu iz de thriller, „Întoarcerea lui Iulică”. În timpul vizionării, angajaţii vor constata că Elena Mateescu este la rândul său distribuită în scenariul peliculei portocalii, dar în rol secundar, de directoare adjunctă.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...