Timp de trei zile, comuna Brăduleţ a îmbrăcat straie de sărbătoare, în cadrul unui eveniment unic în judeţ prin amploarea şi diversitatea manifestărilor, dar mai ales prin valoarea produselor şi meşteşugurilor promovate – Festivalul Caşcavalului de Brăduleţ. Organizat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, festivalul de la Brăduleţ a reunit mii de participanţi, alături de gazdele ospitaliere fiind prezenţi invitaţi din judeţ, din ţară, dar şi din străinătate. Muzică, dans, voie bună – au fost ingredientele unui weekend de neuitat la Brăduleţ. Gazdă primitoare, administraţia locală condusă de proaspătul primar Evlampie Alecu s-a dovedit la înălţime, Festivalul Caşcavalului de Brăduleţ primind din partea invitaţilor cele mai bune aprecieri. Printre cei care au răspuns invitației organizatorilor s-au numărat Gheorghe Lăcătuşu – consilier superior în cadrul Ministerului Agriculturii, prefectul judeţului – Cristian Soare, subprefectul Gheorghe Marin, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Argeş – Florin Tecău şi Ion Popa, senatorul Constantin Tămagă, Gabriela Pendiuc, consilieri judeţeni şi primari argeşeni. Oaspete de seamă al primei zile a Festivalului Caşcavalului de Brăduleţ a fost preşedintele Emil Constantinescu. Preşedintele împreună cu soția sa au savurat deliciosul cașcaval de Brăduleț, produs de care nu este deloc străin, având în vedere că Emil Constantinescu a copilărit în Brăduleț.
Invitaţii au urcat pe scenă şi i-au felicitat pe locuitorii Brăduleţului pentru produsele de excepţie pe care le promovează în cadrul Festivalului, iar vicepreşedintele CJ Florin Tecău a premiat producătorii de caşcaval din satul Galeş. Gabriela Pendiuc, directoarea Şcolii Populare de Artă i-a premiat la rândul ei pe copiii clasei de sculptură de la Brăduleţ, îndrumaţi de neobositul Constantin Vasile, care pe lângă meşteşugul cioplirii lemnului i-a învăţat pe ucenicii săi arta confecţionării şi utilizării unui instrument muzical aproape uitat, specific zonei Brăduleţ – ţitera. Cei mai valoroşi artişti ai Argeşului au dat măsura talentului lor pe scena Festivalului de la Brăduleţ, prestaţiile lor smulgând ropote de aplauze şi făcându-i pe participanţii la eveniment să iasă la joc. Acestora, dar şi firmei care a organizat evenimentul – Media Business Advertising – li se datorează succesul incontestabil al Festivalului Caşcavalul de Brăduleţ 2012. C.S.
0 Comentarii