Web Analytics
scris miercuri, 04.07.2012

„Şcoala lui Andrei”, la Şcoala Nr. 11 din Piteşti

Unitatea de învăţământ condusă de directoarea Silvia Iosub a fost desemnată recent drept una dintre câştigătoarele concursului „Şcoala lui Andrei”, aflat deja la cea de-a patra ediţie. Dintre toate cele 151 de unităţi şcolare participante, Şcoala nr. 11 a reuşit să iasă în evidenţă, impresionând juriul concursului şi publicul prin proiectul eco-civic „Viaţa între miresme şi culori”. Acest proiect propune realizarea unei minisere, care să devină, ulterior, sursă de autofinanţare pentru şcoală. Iniţiatorul proiectului, învăţătoarea Claudia Tomescu ne-a spus: „Au fost implicaţi în proiect 26 de elevi de clasa a III-a, părinţii acestora, în regim de voluntariat, precum şi cadrele didactice din şcoala noastră. Am iniţiat acest proiect pentru a deveni o sursă de autofinanţare a şcolii, pentru a putea dota şcoala cu tobogan, balansoar, nisipar, dar şi foişor pentru activităţile recreative sau orele de desen şi muzică. A fost deja amenajată o seră pentru răsaduri. Urmează amenajarea foişorului”. La rându-i, Silvia Iosub, directorul Şcolii generale nr 11, a ţinut să precizeze: „Avem în şcoala nostră un nucleu de oameni inimoşi care participă la concursuri naţionale şi internaţionale, lucru ce a devenit obişnuință la Şcoala nr. 11. Am fost în permanenţă alături de echipa doamnei învăţătoare Tomescu şi sunt foarte mândră de premiul câştigat”. Iustina HARCO-BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită