Acţiunea de observare şi evaluare a tinerilor jucători piteşteni de la Centrul de Copii și Juniori alb-violet s-a desfăşurat la începutul acestei luni la iniţiativa lui Augustin Eduard, antrenorul coordonator al Centrului de Copii şi Juniori de la FC Argeş. „Lucrurile au mers foarte bine la această acţiune. A fost o acţiune ce s-a desfăşurat la iniţiativa mea şi a avut ca scop vizionarea la lucru a tuturor jucătorilor de la centrul nostru. Eu am urmărit toate grupele în ansamblu, iar fiecare antrenor şi-a verificat jucătorii încă o dată. Asemenea acţiuni sunt bine venite şi au rolul de a ne oferi nouă noi răspunsuri cu privire la modul în care sunt pregătiţi aceşti jucători. Vom analiza activitatea fiecăruia şi vom pune la punct lucrurile pentru sezonul viitor. Oricum, ceea ce vreau să clarific este faptul că în continuare vor apărea jucători la fel de talentaţi de la Centrul de Copii şi Juniori. Nu vor ieşi nici mai mulţi, nici mai puţini decât în alţi ani. Important este că nu stăm cu mâinile-n sân și facem tot posibilul să creștem cât mai mulți jucători. Pe viitor vom mai repeta astfel de acțiuni tocmai pentru a ține sub control fiecare copil în parte”, a spus Augustin Eduard, șeful Centrului de Copii de la FC Argeș. M.I.
FC Argeș a învins pe NK Jadran Dekani cu 4-0
FC Argeș își continuă pregătirea în cantonamentul din Slovenia, iar astăzi a disputat cel de-al...



0 Comentarii