Web Analytics
scris joi, 07.06.2012

Locul 1 pentru Şcoala Generală Nr. 7 Piteşti

# Instituția condusă de profesoara Luminiţa Dascălu  a primit Trofeul Asociaţiei ”Blue Projects” . La sfârşitul fiecărui an şcolar, Asociaţia Blue Projects răsplăteşte şcolile şi grădiniţele care înţeleg că participarea copiilor în programele extraşcolare este un factor important, care contribuie fericit la completarea procesului de educaţie al fiecărui copil, premiindu-i  pe cei implicaţi în programele derulate de asociaţie.  Sâmbătă, 2 iunie 2012 , a avut loc la Bucureşti Gala premiilor Asociaţiei Blue Projects, pentru anul Şcolar 2011-2012. Au fost  decernate trofee, premii şi diplome şcolilor,  care s-au remarcat în proiectele acestui an şcolar.
Judeţul Argeş a fost reprezentat de Şcoala Generală Nr. 7 Piteşti. Mai exact, meritul revine   clasei  a IV-a A care, sub îndrumarea doamnei profesoare Luminiţa Dascălu, a câştigat mai multe premii, pentru o serie de proiecte educative. Implicarea,  dăruirea şi talentul acestora au fost răsplătite de următoarele premii:
Premiile Asociaţiei Blue Projects, an şcolar 2011-2012 Ediţia a II-a:
Locul 1 – Şcoala Nr. 7 Piteşti, judeţul Argeş, Proiectul Naţional “Micul Inventator”
Locul 1 – Şcoala Nr. 7 Piteşti, judeţul Argeş, Proiectul Naţional “Hrană sănătoasă şi la şcoală şi acasă”, proiect educativ de încurajare a consumului de fructe şi legume, la care au participat peste 5.000 de copii din peste 70 de instituţii şcolare din România
Locul 2 – Şcoala Nr. 7 Piteşti, judeţul Argeş, Proiectul Naţional “Pet Smile”, proiect adresat  iubitorilor de animale
Locul 2 – Şcoala Nr. 7 Piteşti, judeţul Argeş
Premiile au fost primite cu nerăbdare şi  emoţie de  reprezentanţii clasei: Paul Tănase, Octavian Pricolici, Roxana Tudorache, Sebastian Marinescu, Florentin Iancu, Alexandra Boienoaie, David Gheorghe, Daniel Gheorghe, Sebastian Zâmbroianu. 
Asociaţia Blue Projects este o organizaţie nonguvernamentală înfiinţată pentru a pune în practică, în mod organizat, o serie de proiecte educative pentru copii. Misiunea asociaţiei este aceea de a genera proiecte care să aducă valoare copiilor  şi să le  completeze cunoştinţele acumulate la clasă.
Elena Man

Locul 1 pentru Şcoala Generală Nr. 7 Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...