Web Analytics

Şeful PDL Aninoasa a plecat din partid şi ameninţă cu dezvăluiri despre mafia silvică

de | 15.03.2012 19:57 | Actualitate

# Nemulţumit de şicanele pe care i le face conducerea portocalie. Ștefan Benone (foto), șeful organizației PDL Aninoasa și, totodată, unul dintre cei mai vechi membri ai democrat-liberalilor, a decis să-și schimbe destinul politic. Decizia de a părăsi PDL a fost luată ca urmare a șicanelor pe care, culmea, i le fac chiar colegii de partid. Ștefan Benone a luat hotărârea de a pleca din PDL încă de anul trecut, din cauza faptului că responsabilii politici din zonă l-au sabotat în mai multe rânduri. Principalul vinovat este, în opinia lui Benone, șeful Ocolului silvic Aninoasa, Gheorghe Ivașcu, pe care-l acuză că a distrus toate organizațiile PDL din comunele situate pe valea Bratiei. „Sunt omul care a adus PDL Aninoasa la peste 40 de procente, iar acest Ivașcu m-a marginalizat, bătându-și joc de o muncă de peste 20 de ani. I-am spus acest lucru și domnului senator Mircea Andrei, însă nu s-a luat nicio măsură, așa încât am decis să plec din PDL. Picătura care a umplut paharul o constituie controlul pe care cei de la Direcția silvică mi l-au făcut la firma de industrializare a lemnului pe care o dețin. M-au amendat cu 100 de milioane pentru o neregulă pe care n-am făcut-o. Practic, este vorba de o înscenare pusă la cale de Gheorghe Ivașcu. Culmea, controlul a venit la câteva zile după ce am spus la un post local de televiziune că șeful de ocol de la Aninoasa a pus pe butuci organizațiile din Aninoasa, Berevoiești și Bălilești. Toate aceste lucruri i le-am spus și lui Dobrinoiu înainte de a fi arestat, i-am cerut inclusiv să-l demită însă acesta s-a spălat pe mâini, afirmând că nu el l-a numit în funcție. Este vorba, o să vedeți, despre o adevărată caracatiță. Ivașcu n-a fost niciodată pedelist, acum este profitor pedelist. Așa cum profită și de poziția profesională pe care o ocupă. O să vă spun eu mai multe despre tot ce face acest Ivașcu și despre cum a transformat ocolul silvic în propria feudă”, ne-a spus Ștefan Benone, adăugând că „la alegerile locale din iunie voi candida pe listele PPDD. Așa poate o să fie satisfăcut și domnul Lăzăroiu, care mi-a zis că mai bine plec eu din PDL decât să-l miște pe Ivașcu ”. N. DINU

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii