# Luni, 6 februarie. Protestele de stradă care au cuprins lumea, din Statele Unite pînă-n China și din țările arabe pînă-n Europa Occidentală, mi se par un simptom al bolii de care suferă capitalismul contemporan, și anume căderea în afara istoriei a unor întregi categorii sociale, care, altădată, aveau un statut privilegiat. Profesori, funcționari publici, doctori sau militari, cu toții serveau, pînă mai ieri, interesul public și erau retribuiți de la buget. Acum, procesul de globalizare și logica politică neo-conservatoare tind să reducă funcțiile statului și lovesc direct în interesele lor. Asistăm la nașterea unei noi specii de șomeri, mai ales din zona de jos a clasei de mijloc, care este obligată “să strîngă cureaua” și simte cel mai acut austeritatea. Între timp, privilegiații sistemului financiar continuă să încaseze bonusuri uriașe, indiferent de calitatea prestației lor, iar politicienii nu par îngrijorați de fracturile din ce în ce mai mari din societate. Se poate și mai rău? Desigur. E suficient să ne uităm către țările lumii a treia, în care populații întregi sînt excluse din mecanismele bunăstării – în America Latină, în Asia, în Africa. Se vorbește despre “state eșuate”, unde nu știi dacă vei mai fi mîine în viață, darămite să mai ai o slujbă stabilă. Între Orient și Occident, România rămîne o țară care permite supraviețuirea dar descurajează speranța de mai bine.
# Marți, 7 februarie. S-au dat publicității rezultatele recensămîntului de anul trecut. Aproape două milioane de români au emigrat, sporul natural este negativ și vor fi mari probleme peste 20 de ani, atunci cînd generația „decrețeilor” va ieși la pensie. Probabil că sistemul public de pensii va intra în colaps. Cei mai mulți dintre cei plecați provin din zonele dezindustrializate, mai ales din Moldova și Oltenia. Argeșul, care și-a păstrat, de bine, de rău, o bună parte din structura industrială, a urcat un loc în topul celor mai populate județe, ajungînd acum pe locul nouă. E limpede că așa nu se mai poate. Clasa politică românească trebuie să cadă de acord asupra unui plan de reindustrializare a țării, cu capital autohton sau străin, permițînd, concomitent, imigrația unei forțe de muncă tinere din Est. Mă gîndesc că primul pas se poate face cu Republica Moldova, apoi cu Ucraina, dar n-ar trebui să ridicăm bariere nici asiaticilor sau africanilor, dacă vrem ca, în 2030, să ne mai plătească cineva pensiile.
# Miercuri, 8 februarie. Demisia guvernului Boc n-a dus la cutremure pe burse, așa cum se temeau cei mai mulți. Indicii BET s-au menținut pe verde, iar noua echipă a lui Mihai Răzvan Ungureanu se formează cu repeziciune. Dincolo de aprecierile critice privind apartenența la SIE a noului premier, cred că mutarea Puterii a fost inspirată, mai ales în planul imaginii. În aceste condiții, alegerile anticipate devin imposibile – cel mai probabil, vom avea alegeri locale în iunie și alegeri parlamentare în noiembrie. Timp prea scurt pentru ca noul cabinet să performeze, însă e suficient să respecte acordurile cu FMI și tot va fi bine – să nu uităm că anul acesta trebuie plătite rate la împrumutul luat în 2009. Așa că nivelul de trai nu va crește peste noapte, nici manifestațiile de stradă nu vor înceta, dar e posibil să scadă din intensitate.
# Joi, 9 februarie. Cabinetul Ungureanu a primit votul de investitură al Parlamentului, în condițiile în care Opoziția a lipsit, fiind în grevă parlamentară. O formă de protest care nu dă bine în ochii populației, cred eu, și care nu se dovedește, iată, nici foarte productivă. Mai inteligentă mi s-a părut mișcarea oratorică a liderului PSD, Victor Ponta – discursul său, sobru, cu exemple, cu indicarea unor puncte de acțiune precise, e un exemplu de opoziție constructivă. Să fie acesta un semn că, de-acum înainte, măcar tinerii din Putere și Opoziție se vor respecta? În definitiv, cum să ceri respect din partea alegătorilor dacă tu te comporți ca la ușa cortului? Așa s-a compromis și presa, cînd jurnaliștii au început să se bălăcărească, așa s-a compromis și clasa politică…
# Vineri, 10 februarie. De două săptămîni, zăpezile nu mai contenesc să cadă. Noaptea, gerul mușcă necruțător. În Bărăgan, sute de oameni sînt prizonieri în casele acoperite de nămeți. Drumurile județene au dispărut. Armata distribuie alimente, salvatori individuali sapă tuneluri prin zăpadă. Unele localități n-au mai avut energie electrică de zece zile, în altele nu mai găsești nici măcar o pîine la “Alimentara”. Animalele disperate de foame au înghețat în cotețe și ferme. Morții stau neîngropați, prin camere pline de promoroacă. În nordul Europei e și mai rău, în Sud sînt inundații și gheață. Parcă stă să înceapă o miniglaciațiune. Că s-au mai văzut cazuri, cele mai recente fiind în Evul Mediu. Om trăi și om vedea…
Cristian Cocea
0 Comentarii