# Primarul de Curtea de Argeş s-a săturat de Pinocchio de la PDL. Dă-i, Doamne, primarului mintea cea de pe urmă. Și ne referim aici la Ninel Diaconu, primarul PSD de Curtea de Argeș, cel care, până nu demult, părea că a căzut răpus farmecelor politice ale PDL și se va scufunda în submarinul puterii. Presiunile au venit șuvoi, din toate părțile, dar șefi de trib la acest capitol al împunsului cu sula-n coastele primarului au fost, desigur, Stăpânul PDL, Mircea Andrei, cot la cot cu Fănică Lăzăroiu, afaceristul care se autosatisface politic, visând că va ajunge deputat de Curtea de Argeș. Principalul argument prin care Ninel a fost ademenit să facă nițel adulter politic era uriașul proiect european de asfaltare în Orașul Basarabilor, de peste 10 milioane de euro, care s-a împotmolit în faza de licitație. După ce s-au bulucit să participe la inaugurarea documentației proiectului, dându-și coate să intre în cadrul camerelor TV alături de cățel și purcel, Andrei și Lăzăroiu au continuat să-i promită primarului marea cu sarea, că dacă trece la PDL, gata, valizele cu iepuroi sunt ca și intrate în conturi. Cacealma, pentru că nu numai că n-a apărut vreun șfanț, dar licitația este blocată, pe canale cu schepsis, prin contestații depuse la nesfârșit. Într-un final, Ninel și-a dat seama că băieții îl duc cu vorba, ba îl mai paște și riscul să se facă de cacao în fața electoratului dacă ar bate palma cu PDL și, ca atare, le-a întors portocaliilor spatele. Ba mai mult, nu scapă prilejul să ironizeze promisiunile de Pinocchio pe care le-a primit de la corifeii PDL. M. BĂDESCU




0 Comentarii