Revenim cu informații în legătură cu accidentul din Bulgaria, produs marți, 10 noiembrie 2026. Românul rănit, este din Pitești.
Piteșteanul, în vârstă de 58 de ani, se află acum în stare critică după ce a fost implicat în carambolul devastator produs pe autostrada Trakia din Bulgaria. Fiul său, Mihai Chiriață, a mers la spitalul din Burgas pentru a-i fi alături. Conform informațiilor publicate de Ziarul din Muscel, bărbatul este intubat și se află în comă indusă medicamentos.
Potrivit informațiilor transmise de fiul victimei, tatăl său a suferit traumatisme grave în zona toracelui, iar plămânii i-au fost afectați. Medicii i-au montat de urgență un tub de drenaj și îl țin în comă indusă pentru a-i monitoriza și stabiliza starea.
Mihai Chiriață a ajuns la unitatea medicală din Burgas după ce a aflat că tatăl său a fost transportat acolo. Acesta a povestit că familia a primit informații potrivit cărora pacientul va rămâne în comă indusă aproximativ trei-patru zile.
Bărbatul se deplasa din România spre Turcia și transporta țevi metalice. Potrivit fiului său, făcea această cursă de aproximativ 20 de ani.



























0 Comentarii