Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) se închide marți, 27 octombrie 2026, de la ora 18:00, pe sectorul cuprins între Piscul Negru, în județul Argeș, și Bâlea Cascadă, în județul Sibiu, între kilometrii 108+000 și 130+800.
Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, precum ninsoarea, ceața și temperaturile scăzute, care pot pune în pericol siguranța participanților la trafic.
Redeschiderea temporară a sectorului sau închiderea acestuia pe perioada iernii va depinde de evoluția vremii și de verificarea condițiilor de circulație în siguranță. Reprezentanții SDN Sibiu și SDN Pitești vor instala indicatoarele rutiere specifice pentru semnalizarea sectorului închis.
Pentru informații despre starea drumurilor naționale și a autostrăzilor, șoferii pot apela Dispeceratul CNAIR, la numărul 021/9360, sau pot consulta site-ul oficial www.cnadnr.ro.




























0 Comentarii