Vă duceați la unitățile din țară…
- Da. Începuse să facă vâlvă cutia de viteze pentru Oltcit, cutie care trebuia făcută la Dacia în zona veche. Asimilarea unei cutii de viteze nu este floare la ureche. Ședințe peste ședințe… Rădulescu era adjunctul ministrului și ăsta avea damblaua să mă cheme la Craiova unde începea mereu câte un alt dans… Am avut un episod odată… Îl numise director general la Oltcit pe Iulian Mihalțu. Acesta fusese la Autodacia și apoi a fost numit la Oltcit. Eu am copilărit cu Bebe Mihalțu. El era mai mare cu un an ca mine. În ziua aceea se stabilise ședință, am plecat la Craiova și i-am dat liber șoferului, spunându-i că mă descurc eu să mă întorc. Așa a fost, s-a ținut ședința, apoi i-am cerut lui Mihalțu o mașină, mi-a dat un Break. Nu știu… parcă am avut o presimțire și l-am întrebat pe șofer dacă e odihnit. Mi-a răspuns că nu e nicio problemă. Am plecat astfel spre Pitești și în Pădurea Sarului e o curba nenorocită. Acolo era oprit un camion. Șoferul meu s-a angajat să depășească, dar chiar în acel moment șoferul camionului a adeschis ușa să coboare. Șoferul meu s-a speriat, a luat stânga de volan, însă nu mai reușea să se redreseze… Și am ținut-o tot așa, stânga, dreapta, stânga, dreapta, dar am ajuns până la urmă într-un șanț, ne-am răsturnat și am glisat pe pavilion vreo 10-15 metri până în primul pom unde mașina s-a ridicat pe capotă. Noi eram cu capetele în jos. M-am desfăcut din centură, el m-a scos prin parbrizul care se spărsese în timpul accidentului. Primul lucru pe care i l-am spus a fost să scoată bateria, deoarece era pericol de incendiu. Între timp au început să oprească mașinile, cum se întâmplă când are loc un accident. Eu simțeam o amețeală. M-am așezat pe iarbă și mi-am pus mâna la cap pentru că simțeam ceva cald… Mâna mea era plină de sânge. Mi-am pus câteva șervețele la rană. Un șofer de la o mașină a luat o pătură, a pus-o pe bancheta din spate, m-au așezat pe pătură și m-au dus la spital la Slatina, pentru că eram mai aproape de Slatina decât de Pitești.
Ce mult contează intervenția, ajutorul cuiva!
- Da, așa e! La spital m-au pansat, mi-au făcut radiografii. Le-am dat o carte de vizită și le-am spus că dacă se întâmplă ceva să sune la numerele de pe cartea de vizită; era acolo numărul lui Giuvelcă și numărul soției mele. Și acum am cicatricea sub formă de „V” de la faptul că m-au cusut. Așa pansat cum eram, le-am spus că eu plec din spital. Mi s-a cerut să dau semnătură că nu rămân în spital și am dat. Între timp, pe băieții de la ISPMT Slatina (actuala ALTUR - uzina de aluminiu) am apucat să îi sun. Nițu, directorul de la ISPMT, a venit să mă vadă; mi-a dat și o mașină să mă ducă la Pitești. Operativa zilnică de la ora 5 p.m. a ținut-o Giuvelcă. Eu am ajuns acasă unde s-a creat panică văzându-mă bandajat și neputând vorbi prea bine din cauza medicației. Le-am spus alor mei să mă lase să dorm. Am dormit nu știu cât timp, pentru că m-am trezit cu Gică Paleru și cu Giuvelcă lângă patul meu. Eu îi vedeam ca prin ceață. La etajul unu stătea un medic pe nume Zavicoschi, un medic în vârstă, care a venit și m-a păzit toată noaptea; îmi lua din când în când tensiunea. A doua zi mi-am revenit și, așa pansat, am plecat la uzină. Cei de la uzină au zis că am înnebunit. Soția a vorbit între timp cu directorul Spitalului „Parhon” (cu care devenisem bun prieten) și care i-a spus să vin la spital. De la Dacia mi-au dat mașină și am plecat la „Parhon”. Am fost tratat cam o săptămână. Doctorul mi-a spus că am avut mare noroc că nu mi-a fost perforat craniul. Și astfel am scapăt și de data aceasta. Noi ne vedeam de treabă în același sistem.
0 Comentarii