Web Analytics

articol scris joi, 17 septembrie 2026

17 Septembrie 1973: S-a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, sub conducerea poetului Adrian Păunescu

Adrian Paunescu

Cenaclul Flacăra a fost înființat în data de 17 septembrie 1973 la inițiativa poetului Adrian Păunescu, redactorul-șef al revistei cu același nume, proaspăt întors din Statele Unite ale Americii. Păunescu a adus mișcarea „flower power”, muzica folk și cea rock în spațiul românesc, fiind sprijinit de artiști precum Florian Pittiș, George Stanca sau Dorin Tudoran, care mai târziu vor deveni membri al acestuia.

Foarte mulți artiști s-au lansat prin intermediul cenaclului, aici formându-se adevărate vedete care aveau să ia cu asalt scena muzicii românești. Majoritatea artiștilor debutaseră la „Club A”, un club înființat în anul 1969 de către studenții Facultății de Arhitectură din cadrul Universității din București. Aici au debutat, printre alții, Nicu Alifantis, Anda Călugăreanu, Mircea Vintilă etc.

Între 1973 și 1975, s-au lansat foarte mulți artiști (Vasile Șeicaru, Gheorghe Gheorghiu, Nicolae Levi), însă opoziția Partidului Comunist Român față de activitatea Cenaclului Flacăra a dus la izbucnirea unei crize interioare a acestuia, generată și de pe urma faptului că Adrian Păunescu era singur în conducerea propriu-zisă a revistei Flacăra și exista o dificultate în a face față tuturor sarcinilor. Turneele se reiau în anul 1977 în semn de solidaritate față de victimele cutremurului din martie, Adrian Păunescu organizând așa-numitul „turneu al omeniei”.

Anii 1978-1979 au fost încărcați din punct de vedere cultural, întrucât apare „Radio cenaclu, valori ale muzicii tinere”, prin care oamenii puteau asculta muzică folk de acasă. Astfel, cei care nu își permiteau să participe la spectacole se bucurau acum de Cenaclul Flacăra la domiciliu.

Anii 1980 sunt bogați din punct de vedere muzical, întrucât în octombrie 1981 au avut loc primele orchestrații în direct ale Cenaclului la Brăila; anul 1982 a fost plin de debuturi, iar în anul 1983 s-a înregistrat cel mai mare turneu al Cenaclului din întreaga sa istorie (26 nov. 1982 - 30 ian. 1983).

Tot la începutul anilor '80 s-a filmat și documentarul „Te salut, generație în blugi !”, în regia lui Cornel Diaconu, fiind singurul film românesc necenzurat de autoritățile comuniste. Deși mai târziu a fost interzis, el nu a fost niciodată cenzurat sau distrus.

Busculada de la Ploiești și sfârșitul Cenaclului Flacăra

La data de 15 iunie 1985, Cenaclul Flacăra susținea un spectacol pe stadionul municipal de la Ploiești. Spectacolul nu a fost întrerupt după declanșarea unei furtuni. Când alimentarea cu energie electrică s-a întrerupt în urma unui scurtcircuit, s-a iscat o busculadă soldată cu moartea a cinci persoane și rănirea câtorva sute. Adrian Păunescu a fost reținut în locația Județenei de Partid Prahova, iar o parte din cenaclieri au fost sechestrați în autocare, ulterior fiind trimiși la București.

În momentul izbucnirii busculadei, trupa „Flapo” concerta pe scenă, alături de care se aflau și tineri debutanți care așteptau să se lanseze. Mulți dintre aceștia nu au mai avut niciodată șansa de a se face cunoscuți. În 16 iunie 1985, Cenaclul Flacăra și muzica folk au fost interzise, iar Adrian Păunescu a fost revocat din funcția de redactor-șef al revistei „Flacăra”.

Cei mai mulți artiști s-au întors la activitățile lor cotidiene, după dispariția Cenaclului. Unii au revenit pe scena muzicală după prăbușirea regimului comunist, din decembrie 1989. Aceia care au ales să se reîntoarcă la cariera artistică au încercat o revitalizare a Cenaclului ce purta numele de „Totuși, iubirea”, condus de Adrian Păunescu. Păunescu și-a continuat activitatea în mediul literar după 1990, publicându-și poeziile mai vechi cenzurate de comuniști. S-a stins din viață, în cele din urmă, la 5 noiembrie 2010.

Citește și:

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bogdan Andone, înainte de Rapid – FC Argeş: „Trebuie să ne concentrăm, să avem curaj și încredere”

Etapa a zecea din SuperLiga programează partida dintre Rapid şi FC Argeş, vineri, 18 septembrie, de la ora 21. Rapid […] Citește!

Rapid Bucureşti – FC Argeş, vineri, 18 septembrie, de la ora 21, în etapa a 10-a din SuperLiga

Etapa a zecea din SuperLiga programează partida dintre Rapid şi FC Argeş, vineri, 18 septembrie, de la ora 21. Rapid […] Citește!

Siegfried Mureșan acceptă propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a anunțat joi că a acceptat propunerea președintelui Nicușor Dan de a fi desemnat pentru funcția […] Citește!

Șoferiță de 56 de ani, accident în timp ce dădea cu spatele: doi oameni răniți și trei mașini avariate

Accident pe Calea Griviței din București. O șoferiță de 56 de ani a lovit un pieton și un biciclist în […] Citește!

Daniel Pancu avertizează înainte de meciul cu FC Argeş: „Întâlnim o echipă greu de învins”

Daniel Pancu (40 de ani), antrenorul Rapidului, a susținut conferința de presă dinaintea meciului cu FC Argeș. Acesta consideră că […] Citește!

Elevă de 13 ani, găsită fără viață în apartament. Colegii au primit consiliere

Tragedie în municipiul Iași, unde o elevă de 13 ani a fost găsită decedată într-un apartament. Polițiștii au fost alertați […] Citește!

Fetiță de nici 2 ani, salvată în ultima clipă după ce s-a înecat cu mâncare. Pompierii au ajuns în mai puțin de două minute

Intervenție contracronometru în Florești, județul Cluj. O fetiță de nici doi ani s-a înecat cu mâncare și a rămas fără […] Citește!

Vadim Raţă, după egalul cu FC Botoşani: „Dacă eram mai atenţi, obţineam mai mult”

FC Argeș a ratat șansa de a pune punct seriei de patru meciuri consecutive (dacă socotim și meciul de Cupă, […] Citește!

Profesorii Centrului Universitar Pitești, acuzați de luare de mită, au scăpat de arest

Cei doi profesori de la Centrul Universitar Pitești, cercetați într-un dosar de luare de mită legat de promovarea unor examene, […] Citește!

Siegfried Mureşan, a treia propunere de premier a președintelui Nicușor Dan

Siegfried Mureşan este cea de-a treia propunere de premier a președintelui Nicușor Dan. În vârstă de 45 de ani, acesta […] Citește!

122 de filtre rutiere în Argeș și aproape 400 de amenzi în 24 de ore

În perioada 16–22 septembrie, polițiștii rutieri din Argeș desfășoară activități de prevenire și combatere a indisciplinei pietonale, în cadrul campaniei […] Citește!

Video. Argeșean reținut pentru lovirea unei femei

Polițiștii din Rucăr au continuat cercetările într-un dosar de loviri sau alte violențe și au reținut un bărbat în vârstă […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Conf. dr. Adrian Tase: „ESC preia conducerea în medicina cardiovasculară asistată IA”

Din ediția tipărită

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!