Marți, 8 septembrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Câmpulung, precum și un bărbat de 26 de ani, din Lerești, care au manifestat comportamente agresive în timpul conducerii autoturismului, în zona Stadionului Municipal Câmpulung.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, cei doi accelerau repetat motorul, în mod nejustificat, aspect de natură a stânjeni și a pune în pericol persoanele aflate în zona publică.
Ca urmare a abaterilor constatate, cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional cu câte o amendă în valoare de 865 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, totodată fiindu-le reținute permisele auto în vederea suspendării dreptului de a conduce timp de 30 de zile.




























0 Comentarii