Președintele Nicușor Dan ar putea pune capăt mâine așteptării privind viitorul șef al Guvernului și să anunțe numele premierului desemnat. La Palatul Cotroceni este luată în calcul inclusiv varianta unui independent, însă acesta ar trebui să îndeplinească mai multe condiții și, mai ales, să poată aduna majoritatea necesară în Parlament.
Potrivit unor surse Digi24 apropiate de Administrația Prezidențială, șeful statului caută o persoană capabilă să obțină cele 233 de voturi necesare pentru învestirea în Parlament.
Varianta discutată la Cotroceni ar fi cea a unui premier independent, însă susținerea parlamentară nu reprezintă singurul criteriu luat în calcul.
Nicușor Dan și-ar dori ca persoana desemnată să fie un bun economist și să beneficieze, în același timp, de o imagine favorabilă atât la nivel european, cât și în Statele Unite ale Americii.
Astfel, viitorul candidat pentru Palatul Victoria ar trebui să combine experiența economică, capacitatea de a coagula o majoritate parlamentară și credibilitatea externă.




























0 Comentarii