Comandorul Constantin Iosif Mailat, veteran de război în Marina Română s-a născut în 1923 pe meleagurile fostului judeţ Muscel, în comuna Valea Mare-Pravăţ. După absolvirea liceului comercial din Câmpulung Muscel, a plecat la Constanţa, unde a dat examen la şcoala militară de ofiţeri de marină. Din 800 de candidaţi pentru 45 de locuri, Iosif Mailat a reuşit al doilea. A participat la cel de-al doilea război mondial atât pe submarinul românesc Delfinul, cât şi pe distrugătorul Mărăşti sau nava militară Ghiculescu. Comandorul Mailat a avut parte în perioada războiului de clipe incredibile fiind de nenumărate ori la un pas de a-şi pierde viaţa alături de camarazii săi.
În prima bătălie pentru portul Constanţa s-a aflat pe distrugătorul Mărăşti
„În ziua de 22 iunie 1941, la ora 23.50 mă aflam îmbarcat ca elev în practică al Şcolii Militare de Marină, anul III, pe distrugătorul Mărăşti, oră la care tot echipajul dormea cu excepţia marinarilor de serviciu, şi-a început istorisirea Iosif Mailat. Având specialitatea de transmisiuni, eram de serviciu la staţia de telegrafie şi ascultând la radio am aflat comunicatul dat de generalul şi mai apoi mareşalul Ion Antonescu prin care acesta a spus: „Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”. L-am anunţat pe comandant şi tot echipajul a fost trezit din somn, ocupând locurile de luptă. Aceasta a însemnat intrarea în război cu URSS. După o oră s-a primit dispoziţie de la Comandamentul Marinei Române ca toate navele să părăsească portul şi să fie acorate în apropierea ţărmului Mării Negre, la distanţă de 500 m una de alta. Distrugătorul Mărăşti, pe care mă aflam, a fost ancorat în apropierea ţărmului din dreptul Costineştiului, în jurul orelor 2.30. La ora 6 dimineaţa m-am trezit din somn în bubuitul tunurilor de pe distrugător, care trăgeau spre largul mării unde se aflau trei distrugătoare sovietice care veniseră să bombardeze portul Constanţa. Toate tunurile de pe vapoarele româneşti împreună cu bateriile de coastă trăgeau în cele trei distrugătoare şi acestea la rândul lor bombardau cu salve de artilerie portul Constanţa. Se pare că din cauza valurilor mari, nu au reglat corect tirul, proiectilele trecând peste oraşul şi portul Constanţa, la circa 10 km, lovind gara Palas şi un tren cu muniţii. În timpul tragerilor de artilerie unul din distrugătoarele ruseşti a fost lovit în plin chiar în magazia cu muniţii, distrugătorul rupându-se în două, s-a scufundat, iar din echipajul de 500 de oameni, au fost salvaţi doar 72 de către vedetele rapide româneşti. Concomitent cu acest atac au apărut şi bombardiere ruseşti care se îndreptau către Constanţa, însă acestea s-au oprit în faţa unei perdele de trasoare antiaeriene ce apărau portul Constanţa. Piloţii ruşi au fost obligaţi să-şi arunce bombele în mare şi să îndrepte spre bazele lor, dar au fost luaţi în primire de 3 avioane de vânătoare româneşti. Noi cei de pe distrugătorul Mărăşti urmăream cu sufletul la gură bătălia din aer, în care un singur pilot român a doborât 3 bombardiere ruseşti. De aici şi versurile „A plecat la vânătoare Agarici/A plecat ca să vâneze bolşevici”. Din cele 3 avioane sovietice doborâte s-a salvat un singur pilot cu paraşuta, care a căzut în mare şi care a fost preluat chiar de distrugătorul Mărăşti. După ce i s-au pansat rănile, am asistat la un schimb de cuvinte pe care comandantul vasului le-a avut cu acesta prin intermediul unui translator. Pilotul a întrebat: „Şi acum ce faceţi cu mine? Nu mă împuşcaţi? Nu, i-a răspuns comandantul nostru, te facem bine, se va termina războiul şi te vei întoarce acasă”. Rusul a avut o replică pe care nu o pot uita: „Ni s-a spus de comandanţii noştri, că dacă ajungem prizonieri, la români, voi o să ne mâncaţi”.
„Submarinul nostru putea să se scufunde până la 120 m, iar ruşii lansau bombele să explodeze până la 50 m adâncime”
Iosif Mailat a absolvit Şcoala Militară de Marină la 1 mai 1942, dată la care a fost repartizat la Grupul de Submarine, respectiv pe submarinul Delfinul, care a avut un echipaj de 45 de oameni. Construit în anul 1928 şi fiind de fabricaţie italiană, submarinul dispunea de 4 tuburi de lansat torpile la prova şi de două tuburi la pupa. Naviga cu o viteză de 14 mile marine la suprafaţă şi 5 mile în imersiune şi putea coborî sub apă până la o adâncime de 120 m. „În ziua de 10 mai 1942, mai spune comandorul, ne aflam în probe ale motoarelor diesel cu tot echipajul pe punte, când am fost ataşaţi de un submarin rusesc. Eram în pericol şi nu puteam intra în imersiune, nefiind pregătiţi pentru aceasta. Atunci comandantul submarinului, Bibi Costachescu a ordonat ca submarinul să navigheze în cerc pentru a nu fi scufundat de submarinul sovietic, care scotea periscopul şi urmărea deplasarea noastră pentru a găsi poziţia favorabilă de tragere. Am transmis prin staţia de telegrafie SOS la Constanţa şi în circa 20 de minute au venit în ajutor două vedete rapide, care au lansat asupra submarinului sovietic bombe antisubmarine, scufundând-ul. În continuare am efectuat misiuni cu submarinul în apropierea porturilor ruseşti, având ca obiectiv interceptarea şi scufundarea navelor sovietice, precum şi transmiterea la bază a coordonatelor unde acestea se aflau în vederea atacării lor de către aviaţia română şi germană. În nenumărate rânduri am fost atacaţi pe mare de către vedete şi hidroavioane sovietice, care lansau asupra noastră bombe, însă prin iscusinţa comandantului şi buna pregătire a echipajului, toate atacurile erau evitate. Cei drept unele chiar la limită. Pe de altă parte, submarinul Delfinul a scufundat mai multe nave de transport ruseşti. Ca o paranteză, nu este vorba de submarinul cu acelaşi nume pe care îl deţine în prezent marina militară română. Îmi amintesc că în apropierea portului Yalta am scufundat o navă plină cu combustibil şi apoi am fost reperaţi de aviaţia sovietică. Norocul nostru a fost că ruşii nu ştiau că submarinul nostru putea să se scufunde până la 120 m, iar ei lansau bombele să explodeze undeva până la 50 m adâncime pentru că atât puteau să se scufunde submarinele lor. 110 bombe au fost lansate atunci asupra noastră”.
Şi-a salvat vărul primar în Crimeea
În luna aprilie 1944 Iosif Mailat a fost debarcat de la grupul de submarine şi transferat pe canoniera „Sublocotenent Ghiculescu”, navă care avea un echipaj de 120 de oameni. „Cu această canonieră am participat alături de alte nave la misiunile de retragere a trupelor încercuite în peninsula Crimeea, care număra circa 120.000 de ostaşi, din care 40.000 erau români. Ofensiva ruşilor îi împingea spre mare şi numai pe mare aveau ultima şansă de a fi salvaţi. În acest scop nava Ghiculescu escorta împreună cu alte vapoare de luptă, navele de comerţ, care se aflau în convoi pentru încărcarea ostaşilor din porturile din Crimeea. În timpul deplasărilor am fost atacaţi permanent de aviaţia sovietică şi submarinele ruseşti. Am avut numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi un mare număr de răniţi. Dar, am scăpat… Îmi amintesc, că în ultima misiune făcută la portul Cherson, unde am încărcat în vapoare ostaşii încercuiţi l-am întâlnit chiar pe vărul meu primar, Bucur Mailat, care din spusele părinţilor fusese dat dispărut în luptele de la Cotul Donului. Împreună cu un camarad de-al său a ieşit din încercuire mergând zi şi noapte pe câmpuri, a reuşit să ajungă în Crimeea. Când m-a văzut şi m-a strigat, l-am recunoscut după voce şi l-am introdus împreună cu camaradul lui pe canonieră, chiar dacă a trebuit să cer aprobare de la comandant pentru aceasta. În cele din urmă trebuie spus că nu au putut fi retraşi din încercuire 12.000 de ostaşi români şi 30.000 germani, care au căzut prizonieri. În toate misiunile efectuate mi s-au întipărit grozăviile unui război devastator. Am văzut oameni morţi, sfâşiaţi de haite de câini, am văzut plutind pe apele mării cadavrele a mii de cai împuşcaţi de nemţi pentru a nu cădea vii în mâinile ruşilor, am văzut oameni care implorau salvarea lor, iar atunci când vapoarele se desprindeau de cheu se aruncau în mare”. Trista epopee a marinarilor români care au luptat în cel de-al doilea război mondial s-a încheiat în ziua de 7 septembrie 1944 când marinarii români au rămas fără vapoare, ele fiind confiscate şi transportate pe mare în portul Odesa de URSS.
(Marius IONEL)
0 Comentarii