Web Analytics
scris joi, 03.11.2011

„Am salariu mai mare de 4.000 de euro şi bonusuri de performanţă”

# Mărturisește Mihai Stoichiţă, antrenor CS Mioveni.

# Venirea dvs la Mioveni înseamnă un pas înapoi sau o provocare?
– Înseamnă pasiune pentru meserie, pentru că eu o fac la fel, fie la Mioveni, fie la Steaua. Nu e niciun fel de diferență. Cunosc antrenori mari care s-au dus și pe la echipe mici și mă refer aici la Lucescu, Dinu, Dumitriu sau Halagian. A munci nu e o rușine! Am venit la Mioveni să văd dacă pot să mai repar ceva.
# Se aude că la prima ofertă serioasă veți părăsi Mioveniul. Este adevărat?
– Dacă mă ofertează o echipă mare e normal că există tentația să te duci acolo. Rămâne de văzut totuși… Orice antrenor își dorește să ajungă la o echipă de top, dar, deocamdată, eu sunt antrenorul Mioveniului.
# În afară de salariul de 4.000 de euro, mai aveți și alte prime de joc?
– Salariul nu este de 4.000 de euro.
# Este mai mare sau mai mic?
– Este o chestie confidențială, dar, este mai mare de 4.000 de euro. Apoi primele de joc sunt cele normale, iar dacă reușesc să fac ceea ce ne-am propus acestea vor fi și mai mari. Adică acestea cresc în funcție de performanță.

”Neaga şi Dică au o imagine deformată”

# Cât veți mai tolera randamentul slab al lui Neaga și Dică?
– În primul rând trebuie să fii extrem de logic când îi analizezi pe Neaga și pe Dică. La Neaga trebuie să ținem cont de faptul că nu a jucat o lungă perioadă de timp și odată ce a fost adus aici și de cine a fost adus, nu vin eu acum să mă despart de el. Mie îmi place Rică Neaga ca jucător și sper să revină cât mai repede la forma la care s-a consacrat. Fotbalul nu e o meserie să se învețe de pe o zi pe alta. În legătură cu Dică eu cred că joacă destul de bine. Există o imagine deformată a acestor doi fotbaliști cum că ar trebui să facă tot timpul lucruri extraordinare. Nimeni nu face asta.
# Pentru prima dată, Neaga a fost contestat și de suporteri…
– Părerile sunt împărțite pentru că publicul este eterogen aici, nu este un public ca la Pitești, adică toți să iubească Argeșul. La Mioveni mulți vin din alte părți… Nu trebuie să generalizăm, iar dacă spunem că publicul este împotriva lui Neaga, este o chestie care nu are consistență.

„Şi Nicolescu a avut un rol în aducerea mea la Mioveni”

# Aveți vreo listă cu jucătorii la care veți renunța din iarnă?
– Această listă o voi face cu două etape înaintea turului și se va referi la jucătorii care nu vor confirma în această perioadă de timp. Deocamdată nu am niciun jucător la care voi renunța și oricum timpul este prea scurt ca să dau în acest moment verdicte.
# Ce jucători vreți să aduceți pentru îndeplinirea obiectivului?
– În funcție de cine nu mă va mulțumi din punct de vedere al randamentului.
# Dacă vă solicită Becali, vă veți întoarce la Steaua?
– La Steaua oricând te întorci. Oricine poate să se ducă la Steaua, în afară de Pițurcă care are contract cu naționala.
# Cine a contat cel mai mult în decizia de a veni la Mioveni?
– Iacomi, Tunaru, primarul Georgescu și cu președintele Olteanu.
# Constantin Nicolescu nu a avut niciun rol în decizia dvs?
– Da, și dl Nicolescu mi-a dat telefon. De fapt dl Nicolescu m-a mai contactat și în urmă cu câțiva ani ca să vin la FC Argeș. Eu am în general relații foarte bune aici în Argeș cu oameni extraordinari. Întotdeauna am venit cu plăcere la Pitești. Am o grămadă de prieteni aici…
# Apropo de Pitești. Cum vi se pare situația de la FC Argeș?
– Vreau să mă duc și eu la un meci al lui FC Argeș pentru că am citit în presa locală despre FC Argeș. FC Argeș e inima dvs și sângerează. Vreau să mă duc să-i văd că toată lumea spune că are echipă bună. Pentru mine e o situație de neînțeles pentru că în ultimii 15 ani majoritatea producției de jucători a venit din județul Argeș. Nu înțeleg de ce nu există o forță materială care să susțină acest club care a fost de două ori campioan al României.
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită