Fostul selecţioner al României U19, Adrian Dulcea, actualmente antrenor principal al divizionarei secunde CSM Slatina, a evoluat la FC Argeș în perioada 2007 – 2010, iar după încheierea carierei de jucător drumul său a continuat pe banca tehnică.
Adi, ce reprezintă pentru tine FC Argeș?
– Enorm. Am trăit de toate la FC Argeș, dar am iubit și voi iubi mereu acest club, acea echipă. Am petrecut, ca jucător, trei ani senzaționali. Am ajuns în anul 2007, într-o perioadă în care clubul își propunea revenirea în prim-planul fotbalului românesc și am dat totul pe teren, iar suporterii mi-au oferit chiar și un supranume: „Dulcea Boom Boom”, ca o recunoaștere a eficienței și a pasiunii, cred eu, cu care luptam pentru fiecare minge. Meseria mea a fost golul, suporterii așteptau mult de la mine, iar eu am încercat să nu-i dezamăgesc. Echipa a traversat și perioade grele, dar nu am dat bir cu fugiții, am decis să rămân aproape de culorile alb-violete. Am considerat că atașamentul față de un club nu se măsoară doar în succese și în momentele de glorie, ci mai ales în loialitate. Am încercat să mă implic, atât cât am putut, în renașterea spiritului alb-violet. M-am implicat total… FC Argeș este echipa la care am jucat cel mai mult. Mai mult, începutul meu în antrenorat se leagă de SCM Argeș, ce încerca să fie o continuatoare a FC Argeș, sau FC Argeș 1953, care a fost proiectul cel mai aproape de sufletul meu, mă refer la proiectul suporterilor alb-violeți.
Dacă ar fi să retrăiești un meci în tricoul lui FC Argeș, care ar fi acela și de ce?
– Au fost multe meciuri, eram o familie foarte unită, pentru că toți am înțeles ce înseamnă să joci pentru FC Argeș. Eram preocupați și pasionați, îmbrățișam aceleași valori. Acesta a fost atu-ul nostru, deși bugetul clubului nu era foarte mare și existau probleme de ordin financiar. Dar am pus toți umărul și am făcut tot posibilul ca lucrurile să evolueze. Am înțeles cât de mare este clubul. Am avut norocul să-l cunosc pe inegalabilul Nicolae Dobrin, a fost uluitor. Am jucat mult timp fără să primim salariile, dar am preferat să nu renunțăm, ci să luptăm pentru a obține rezultate bune, totul din dragoste pentru FC Argeș.
Ești originar din Călimănești, Luceta, soția ta, este din Satu Mare, dar v-ați stabilit în Pitești. Ce motive au stat la baza deciziei voastre?
– Am ajuns în anul 2007, în Pitești și ne-am atașat de la început de oraș, de oameni, totul era nou pentru noi, dar și foarte plăcut și interesant. Nu a fost greu să luăm decizia de a ne stabili definitiv în Pitești, dimpotrivă. Patrick, fiul nostru, era foarte mic. A mers la grădiniță și la școală în Pitești, am văzut că era fericit, se simțea foarte bine, noi ne-am făcut prieteni acolo și nu ne-am mai mutat în alt oraș. Totul a decurs normal.
„Nu-mi plac superficialii și mofturoșii”
Cum te-ai descrie?
– Sunt foarte meticulos, în primul rând. În fotbalul actual doar detaliile fac diferența. Iar atunci când îți scapă anumite lucruri și nu reușești să gestionezi corect fiecare părticică din acest proces, este posibil ca lucrurile să nu mai depindă de tine, iar atunci nu mai poți să-ți arăți calitățile. De asemenea, sunt foarte preocupat și îmi doresc să lucrez cu jucători care sunt asumați, preocupați și vor să performeze. Nu-mi plac superficialii și mofturoșii, ci fotbaliștii care vor să muncească și să se autodepășească. De exemplu, am avut jucători care au venit și mi-au spus că doresc să rămână pe teren după terminarea antrenamentului, deoarece vor să-și îmbunătățească jocul. Sunt din ce în ce mai puțini care fac asta, dar mă bucur că încă mai există. Un jucător trebuie să mănânce fotbal pe pâine, dacă vrea să ajungă undeva. Îmi place să lucrez cu jucători tineri, care vor să performeze, dar este greu, să știți. Pentru că fiecare jucător vine cu povestea sa de viață, au tot felul de probleme de adaptare fotbaliștii. Este foarte important să-ți cunoști jucătorii, ca antrenor. În altă ordine de idei, detest lipsa de atitudine, de implicare a unui fotbalist.
Soția ta știe ce înseamnă off-side și când se acordă lovitură de la 11 m…
– Așa zici tu și așa crede ea… Glumesc, evident. Suntem de foarte mult timp împreună și a contaminat-o microbul fotbalului. Când eram jucător, era nelipsită atunci când evoluam acasă. Mi-a fost mereu alături, la bine și la greu. Am râs și am suferit împreună, dar am fost puternici și am depășit toate obstacolele. Acum mergem la meciurile lui Patrick, îl susținem necondiționat. Este un băiat cuminte și îmi doresc din tot sufletul să mă depășească.
De ce ai ales fotbalul și nu alt sport?
– Îmi plăcea să mă joc cu mingea de mic, iar la finalul clasei I am primit cadou o minge Artex, un fel de Ferrari al mingilor de fotbal. Am iubit acest sport, iar părinții m-au susținut necondiționat. Fiind originar din Călimănești, singura posibilitate era să merg la un club din Vâlcea. Într-una din zile, tata m-a chemat și mi-a zis: „Dacă vrei să joci fotbal, mergi la Vâlcea, dar trebuie să faci naveta. Eu îți pot oferi doar bani de drum și un sandvici. Dar îți cer să fii serios și să nu mă faci de râs!” Au fost singurele cuvinte ale tatălui meu, atunci, la început de drum. Nici la meciuri nu obișnuia să vină. Dar tot timpul a avut încredere în mine.
Ce părere ai despre FC Argeș?
– SuperLiga este puternică. În ceea ce privește sezonul precedent, au fost echipe care au avut constanță în evoluții și în rezultate, așa cum a fost cazul FC Argeș. Speram să facă o figură frumoasă și mă bucur că a reușit. Nu mă așteptam la rezultate atât de bune, la început, dar a avut un joc bine conturat și construit. A schimbat jucători, dar transferurile perfectate au fost interesante și au adus un plus valoare. Felicitări pentru ceea ce a realizat până acum și îi doresc să joace la fel de bine, sau chiar mai bine, de acum înainte.
Citește și Dincolo de gazon! Marian Pană: „Lumea m-a iubit mult la Piteşti!”
Citește și Dincolo de gazon! Vadim Raţă, mijlocaşul lui FC Argeş: „Mama şi tata au jucat şi ei fotbal”
0 Comentarii