Pe la începutul anilor ’60, Evul Mediu trecuse, în România nu apăruse niciun fel de Renaștere, iar în Moldova, Muntenia și satele din Delta Dunării, țăranii erau niște amărășteni: săraci, fiindcă începuse colectivizarea și pierduseră toată agoniseala, bolnavi copți, la pământ cu ceea ce înseamnă igiena personală și mari consumatori de țuică obținută din prune. N-au avut noroc de activiști de partid cu un coeficient de inteligență rezonabil și atât de curajoși încât să spună cu subiect și predicat la ședințe, plenare și congrese de ce au nevoie țăranii români.
De bine, de rău, mai apăruseră dispensare medicale și jalnice cămine culturale prin comune. Dar altfel ar fi arătat în deceniile următoare plaiul mioritic în care s-ar fi construit băi publice și brutării în rural. Se mânca mămăligă la greu. Încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej la noi făceaa ravagii pelagra. A fost descrisă ca boală de un medic spaniol în secolul 18. Cauza? Consumul excesiv de mămăligă și țuică, sărăcia în vitaminele esențiale a hranei zilnice bazată pe dumicați și, nu în ultimul rând, posturile lungi și dese impuse de ortodoxie.
Boala apărea de obicei primăvara, când cei de la țară se expuneau brutal la soare ca să pună răsaduri diverse în grădinile personale sau pe câmp. Supravegheați de cei care-i pontau. Pe părțile descoperite (frunte, obraji, dosul mâinilor sau al picioarelor desculțe) pielea se făcea roșie precum racii puși la fiert. Suferința se repeta an de an.
De vreo două decenii nu mai văzusem la cabinet pelagră. De curând, într-o săptămână au apărut trei cazuri: bărbați, de 60-70 de ani, mari consumatori de țuică și cu suferințe hepato-digestive cronice grave.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. De la extaz la necaz
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „Mai bine mort decât ipotent”
0 Comentarii