Marius Priseceanu a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai echipei FC Argeș, când gruparea din Trivale se bătea de la egal la egal cu marile forțe ale sportului-rege din România. Fostul mijlocaș, acum în vârstă de 55 de ani, a debutat pentru alb violeți în sezonul 1988 – 1989.
„Fotbalul adevărat se joacă cu mintea și cu sufletul”
Cum descrieți perioada petrecută la FC Argeș și ce a însemnat pentru dumneavoastră acest club?
– A fost cea mai fericită perioadă din cariera mea. FC Argeș a reprezentat un vis ce s-a îndeplinit la vârsta de 17 ani și jumătate, când am debutat în echipa de seniori, într-un joc cu Flacăra Moreni, în deplasare. Era în anul 1988… Eram coleg cu fotbaliști de valoare, Speriatu, Badea, Stancu, Ignat, Bănuță.
Care este cel mai frumos moment trăit în tricoul lui FC Argeș?
– Amintiri am foarte multe. Mai ales din meciurile contra echipelor Steaua, Dinamo, Craiova. Când aveam în față adversari de calibru, trebuia să fac marcaj pe tot terenul, dar și să joc pentru echipă. Cei pe care îi marcam erau Hagi, Mateuț, Coraș, Gabor, fotbaliști de referință la momentul acela. Bineînțeles că nu puteau atinge balonul prea des, pentru că eram puternic, tehnic și foarte rezistent la efort. Colegii mă strigau Rusul!
Vorbiți de parcă totul s-a întâmplat ieri…
– Amintirile sunt încă vii și totul mi se derulează în fața ochilor, fiecare duel pentru balon, fiecare meci, fiecare moment memorabil trăit în tricoul lui FC Argeș, totul a fost special. În plus, de la vârsta de 15 ani am evoluat pentru loturile de juniori ale României, UEFA 89, am avut selecții și la loturile de tineret și olimpic, așa era în acele vremuri.
„Au urmat nopți nedormite, lacrimi, remușcări, multă suferință…”
Au fost, cred, și momente mai puțin plăcute pe care le-ați trăit…
– Evident. Unul dintre momentele de cumpănă l-am trăit la terminarea junioratului. Trebuia să merg să joc la Costești, în Divizia C, dar am refuzat și m-am angajat la Uzina Dacia. Am renunțat la fotbal și mi-a fost extrem de rău în acea perioadă. Am fost constrâns să renunț la munca mea și asta m-a dărâmat. Au urmat nopți nedormite, lacrimi, remușcări, multă suferință…
Dar v-ați reîntors în iarbă…
– Era normal. Dacă stăteam mai mult timp departe, nu știu ce s-ar fi întâmplat… După două săptămâni, domnul profesor Mihai Georgescu a venit acasă la mine și l-a întrebat pe tata ce mai fac. A aflat că mă angajasem și eram foarte supărat. Mi-a propus să mă întorc la fotbal, am acceptat fără să stau pe gânduri și viața mea s-a schimbat radical din acel moment. Am ajuns la echipa de tineret a FC Argeș, iar la scurt timp, după doar două săptămâni, am fost cooptat în lotul de seniori. Ce putea fi mai frumos? Atunci am simțit că sunt fotbalist și am muncit de două ori mai mult, eram serios și dornic de a mă afirma.
Ce antrenor v-a influențat cel mai mult în carieră și ce-ați învățat de la el?
– Domnul Mihai Georgescu, un om deosebit, care știa foarte bine să transmită ceea ce trebuie unui tânăr aflat la început de drum. Și domnul Marian Bondrea m-a influențat în mod pozitiv. Am avut mulți antrenori și de la fiecare am avut câte ceva de învățat. Am fost o persoană dornică să acumuleze informații, singurul meu scop fiind acela de a progresa. Generația mea juca din plăcere, pentru public, ne iubeau mult spectatorii, iar noi încercam să-i mulțumim, să le oferim multe motive să ne aplaude. Oamenii veneau cu ore întregi înainte de meciuri. Când ieșeam la încălzire, eram uimiți când îi vedeam în tribune.
Ce face Marius Priseceanu în prezent? Cum vă petreceți timpul liber?
– Sunt bunic, am două „comori” și sunt foarte mândru. Am o familie frumoasă, pe care mi-am format-o alături de cea mai iubitoare și înțelegătoare femeie din lume, Laura Mihaela. Avem două fete, Agnes Maria și Vanessa Iulia, și două nepoate superbe, Kylie Maria, 8 ani, și Zendaya Maria, care nu are decât un an. Agnes ni le-a dăruit și radiem de fericire. Ele sunt șefele mele, pot să spun. Am schimbat mingea de fotbal cu păpușile. Știu toate personajele din desene animate, toate prințesele, toate vrăjitoarele, sunt la curent cu tărâmul poveștilor, al piticilor etc. În plan profesional, sunt profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Pitești.
Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș?
– Tot timpul am urmărit jocurile echipei FC Argeș, nu am ratat niciunul. Îi doresc mult succes în Superliga! A revenit acolo de unde nu trebuia să plece niciodată. FC Argeș a fost, este și va fi în inima mea mereu. Am jucat la nivel înalt doar datorită acestui club și îi voi fi mereu recunoscător.
Citește și Dincolo de gazon! După 30 de ani, Daniel Mogoşanu afirmă răspicat: „FC Argeş e a doua casă a mea”
Citește și Dincolo de gazon! Cristi Bratu: „FC Argeş a fost şi va rămâne casa mea”
0 Comentarii