Există antrenori care au rămas pentru totdeauna în memoria suporterilor echipei FC Argeș. Printre aceștia se află și Silviu Dumitrescu, tehnicianul care a condus echipa din Trivale într-una dintre cele mai frumoase perioade ale sale de după anii de glorie ai lui Nicolae Dobrin. La sfârșitul anilor ’90, FC Argeș obținea calificarea în Cupa UEFA, una dintre cele mai importante competiții europene intercluburi ale vremii. Pe bancă se afla Silviu Dumitrescu, iar director tehnic era chiar Nicolae Dobrin.
„Regret și acum acea decizie”
Domnule profesor, ce mai faceți? Ce amintiri aveţi când vă gândiți la FC Argeș?
– Cele mai frumoase amintiri din cariera mea de antrenor. Telefonul dumneavoastră mă emoționează profund și mă face să mai uit puțin de durerea care s-a abătut asupra familiei mele în ultimul timp. Sunt amărât, mi-a murit soția, iar acum sunt singur. Dar viața merge înainte, încerc să fiu tare de dragul celor trei nepoate ale mele.
Cum ați ajuns la Pitești?
– Rezultatele bune pe care le-am avut pe banca tehnică a echipei Chindia Târgoviște m-au recomandat, iar domnul Constantin Stroe m-a contactat și mi-a propus să vin la FC Argeș. Nu terminasem sezonul cu Chindia, mai erau câteva etape de disputat din sezonul 1996-1997. Informația conform căreia m-am înțeles cu oficialii piteșteni a „transpirat” în presă, iar cei de la Târgoviște m-au dat afară, deși mai erau patru etape de jucat. Însă nu am stat prea mult timp pe tușă, să spun așa, deoarece am semnat cu FC Argeș. Așa început aventura mea în fotbalul argeșean. O aventură de care îmi amintesc mereu cu mare plăcere.
Ați fost mulțumit de la început de lotul pe care l-ați găsit la Pitești atunci?
– Normal, lotul era foarte bun, aduseseră de la Chindia, cu câteva luni înainte, pe Bîrdeș și pe Mielușică, a mai venit Gîlmencea, iar eu i-am adus pe Cristi Bălașa și pe Adrian Bogoi. Dar erau multe nume grele în vestiarul Argeșului în perioada aceea. Să știți că mi-am asumat un risc foarte mare atunci când am venit acolo, dar sunt mândru de ceea ce am obținut. Am calificat echipa în Cupa UEFA, le-am eliminat pe Dinamo Baku și pe Instanbulspor, în cele două tururi preliminare pe care le-am jucat, apoi sorții au decis să întâlnim puternica grupare Celta Vigo. Am fost eliminați și mi-am dat demisia.
Nu v-a părut rău să lăsați în urmă Piteștiul?
– Cum să nu? Regret și acum acea decizie. Am fost influențat să renunț de către un colaborator, este vorba despre preparatorul fizic Silaghi. Jucătorii intraseră, la vremea aceea, în conflict cu el, nu-l mai suportau. După meciul cu Celta Vigo, Silaghi mi-a zis să plecăm și l-am ascultat. Apoi, domnul Stroe a tot insistat să revin, plecasem deja la Mediaș, dar nu m-am mai întors. Să știți că Argeșul era un club puternic, avea o stabilitate financiară extraordinară, nu s-a pus niciodată problema banilor în acea perioadă. Domnul Stroe nu a întârziat nici măcar o zi cu salariile.
Ați colaborat cu Nicolae Dobrin și cred că aveți multe amintiri cu „Prințul” din Trivale.
– Cu Dobrin am dormit în cameră un an și jumătate, la Târgoviște, în 1980. Eram amândoi jucători la Chindia Târgoviște, am fost colegi. S-a mințit enorm în presă pe seama lui, s-a spus, printre altele, că bea țuică. Nimic mai fals! Niciodată nu s-a apropiat de prostii din astea. S-a exagerat. Era cuminte, nu deranja pe nimeni, citea mult și nu crea probleme. Îi făceam cafeaua în fiecare dimineață, bea doar nes. Îmi amintesc acum o discuție pe care am avut-o înainte cu o seară de un meci important. Am vorbit mult despre meciul care urma. De exemplu, mi-a spus unde să mă poziționez în teren pentru a mă întâlni cu mingea trimisă de el. Așa am făcut și am înscris din centrarea lui. Fantastic, acesta este cuvântul care-l caracterizează perfect pe Nicolae Dobrin. Anii au trecut și am colaborat cu Gicu și la Pitești. Discuta cu jucătorii ofensivi, cu Barbu, cu Mutu, le dădea sfaturi.
O amintire din meciul cu Celta Vigo…
– Am făcut un joc bun la Pitești, ne-au învins greu cu 1-0, dar să nu uităm că Celta avea o echipă fantastică. Le învinsese pe Real Madrid, pe Liverpool. Știu și acum echipa lor, parcă pasau cu mâna, erau grozavi. În retur am jucat cu 70 de mii de oameni în spate, atmosfera a fost fantastică. Am trăit niște emoții formidabile. Toți ne temeam înainte de jocul din deplasare. Toată echipa avea în componență internaționali. Claude Makélélé, Michel Salgado și Valeri Karpin, de exemplu, erau, parcă, din altă galaxie.
„Nu i-am dominat decât prin ceea ce le spuneam”
Cum era atmosfera din vestiarul Argeșului, la vremea aceea? V-ați certat vreodată cu Mutu sau cu Barbu?
– Niciodată nu m-am certat cu nimeni. Mutu nu a jucat la început, era foarte tânăr. L-am introdus în meciul cu Steaua, de la București, și de atunci nu a mai ieșit din primul 11. Jean Barbu era un adevărat lider de echipă. M-a ajutat foarte mult, am avut o relație bună. Își cunoștea foarte bine interesul, era preocupat doar ca echipa să aibă rezultate. Nu am fost dur cu elevii mei, am avut o relație de respect, nu i-am dominat decât prin ceea ce le spuneam, prin atitudine. Mă interesa să simt unde pot da randamentul cel mai bun. Pot spune că aceasta a fost calitatea mea cea mai importantă. Respectau sarcinile mele și nu i-am penalizat niciodată. Asta înseamnă să strici atmosfera din echipă…. Să nu-i uităm și pe suporterii piteșteni, de care mi-a fost frică la început. Pentru că erau pătimași, cunoșteau foarte bine fenomenul și erau foarte pretențioși. Argeșul venea după perioada în care Dobrin făcuse legea pe teren, iar Halagian obținuse cu Argeșul două titluri naționale… Dar am avut rezultate și i-am avut aproape pe suporteri.
V-ați dori să retrăiți un meci pe banca lui FC Argeș?
– Da, două jocuri. Primul este meciul de la Istanbulspor, care a fost cel mai tensionat. Am câștigat cu 2-0, la Pitești. În meciul retur, la pauză, conduceau turcii cu 2-0. Apoi, nesperat, am revenit și am egalat, grație reușitelor lui Mutu și Barbu, moment în care suporterii lor au părăsit stadionul. Ne-au mai dat două goluri și turcii s-au întors în tribune. A fost o situație incredibilă. Un alt meci de care-mi amintesc cu drag este cel din Giulești, contra Rapidului, care-l avea pe bancă pe Mircea Lucescu. Am câștigat cu 2-1, grație golului marcat de Jean Barbu, în minutul 90, din lovitură de la 11 m.
Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș?
– Da, și vreau să-i felicit pe toți de acolo. Echipa a prestat un joc frumos, elaborat, bine gândit și a reușit să se califice în play-off. Cu puțină șansă, Argeșul putea ajunge mai sus. Președintele Dani Coman este un băiat deosebit, cuminte, liniștit, nu ai ce să-i reproșezi. Marea lui pasiune a fost și este fotbalul. Va face multe lucruri frumoase pentru FC Argeș. Sunt mândru de realizările celor de acolo și le doresc toate cele bune tuturor.
Citește și Dincolo de gazon! După 30 de ani, Daniel Mogoşanu afirmă răspicat: „FC Argeş e a doua casă a mea”
Citește și Dincolo de gazon! Cristi Bratu: „FC Argeş a fost şi va rămâne casa mea”
Citește și Dincolo de gazon! Sică Bârdeş: „M-am simţit fotbalist cu adevărat la Piteşti”
0 Comentarii