Web Analytics
scris vineri, 05.06.2026

Ilie Bolojan afirmă că are rezerve cu privire la rezultatele unui guvern tehnocrat

Ilie Bolojan afirmă că are rezerve cu privire la rezultatele unui guvern tehnocrat. Ciprian Ciucu critică “discursul anti-partide” al președintelui Dan.

Președintele PNL a declarat, joi seara, la Euronews, că Eugen Tomac l-a contactat pe Dan Motreanu și probabil luni vor avea loc discuții cu premierul desemnatpentru a fi convocat forul partidului și să se ia o decizie. Mai departe, Ilie Bolojan a spus că PNL are rezerve față de posibilitatea ca un guvern tehnocrat să aibă o guvernare cu rezultate. “Nu e suficient ca un guvern să fie format din oameni de bună calitate, e nevoie să aibă o susținere în parlament, ori ce se va întâmpla, așa cum s-a întâmplat în ultimele 10-11 luni? Atunci când guvernul va fi pus în situația, și nu o va putea evita, să ia măsuri care nu sună bine, nimeni nu va mai fi lângă guvern pentru a-i susține aceste măsuri”, a precizat acesta.

Citește și: FC Argeș Basketball trage pentru cupele europene. Ce spune antrenorul Andreja Marušić

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după ce emisiunea la care a participat premierul a luat sfârșit. Ciucu a scris: “Am asistat la deculpabilizarea PSD. Nu am observat nicio nuanță: partidele ar fi iresponsabile în egală măsură. Deși, criza politică are niște arhitecți cunoscuți. Nu mi se pare corect.” Prim-vicepreședintele PNL pare a sugera că în timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni, președintele ar fi ținut cu PSD, în loc să acuze partidul că este singurul vinovat pentru criza politică în care România a intrat.

A continuat prin a-și exprima părerea despre ideea unui guvern de independenți și a subliniat că o astfel de variantă nu ar face nimic altceva decât să dezvolte o dependență și mai mare de partide și a avertizat că discursul anti-partide e periculos: “Asistăm în continuare la fetișizarea <<independenților>>. Vă spun din propria-mi experiență: <<independenții>> sunt mai dependenți și mult mai limitați decât liderii partidelor, care au forța unor organizații și a multor voturi în spate. Discursul anti-partide este de rău augur. Nu există democrație reprezentativă fără partide.”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Forța Dreptei Argeș de 23 de bani

Potrivit Autorității Electorale Permanente, anul trecut organizația argeșeană a partidului Forța Dreptei a strâns din cotizații 21.300 de lei. În...