Mai mult decât o provocare fizică, o lecție despre omenie. Constantin Țăposu, fondatorul Asociației „Om pe Munte”, a ajuns pe 31 mai la Mănăstirea Putna, după ce a parcurs pe jos întregul traseu Via Transilvanica de la Drobeta-Turnu Severin, adică aproape 1.400 de kilometri în doar 52 de zile. Călătoria a avut un singur scop: strângerea de fonduri pentru construirea unui refugiu permanent la munte, destinat copiilor din familii vulnerabile. Se numără printre puținii oameni care au parcurs integral, dintr-o singură plecare, traseul de la Sud la Nord și de luni, 1 iunie, a plecat și pe cel mai recent segment deschis, de la Viscri la Brașov.
Am mai scris despre Constantin Țăposu în 2024, când a organizat la Dâmbovicioara o întâlnire dedicată salvării cabanelor montane. Asociația sa organiza tabere pentru copii la Dâmbovicioara, împăduriri, ecologizări și reabilita refugii montane. Astăzi, ONG-ul își desfășoară activitatea la Moieciu, în Brașov, de unde este originar Constantin. Aici au avut tabără pentru copii orfani și au construit și o bucătărie, care urmează să fie autorizată ca punct gastronomic local cu produse sănătoase.
După ce se va întoarce din această aventură, va construi un refugiu montan pentru 15-20 de copii și însoțitori pe tot parcursul anului, până acum taberele desfășurându-se doar vara, la corturi. Clădirea cu dormitoare pentru fete și băieți, o sală multifuncțională, bucătărie și băi poate fi realizată cu 170.000 de lei, cu muncă voluntară, iar până acum s-au strâns în jur de 60.000 de lei doar de la persoane fizice.
Am vorbit cu pelerinul Constantin Țăposu de Ziua Copilului. Era optimist, deși obosit, pentru că petrecuse toată noaptea în tren, mergând de la Putna către Viscri. Dorul de casă și de fetița lui, Teodora, în vârstă de șase ani, era însă și mai greu. Odată ajuns la Viscri, a pornit pe noul segment al Via Transilvanica către Brașov, tot pe jos. Acolo se va încheia și călătoria lui, duminică, când își va respecta promisiunea făcută Teodorei și o va scoate la înghețată.
Citește și Alpinistul Teofil Vlad a ajuns pe cel mai înalt vârf din Papua de Vest
A dormit în hamac, l-au hăituit câinii de la stână și s-a întâlnit de trei ori cu ursul
Călătoria pe Via Transilvanica a început pe 10 aprilie, de la Dunăre, pentru a beneficia de vreme mai blândă, dar și ca un adevărat pelerinaj până la Mănăstirea Putna. Cu un rucsac de 25-28 de kg, pe care l-a ușurat pe drum căci nu este indicat să ai multe schimburi. La început a avut un buget de zece lei pe zi; de exemplu, o pâine o cumpăra la 4-5 zile. Pe urmă, a trebuit să cumpere apă și bugetul a crescut la 25 de lei/zi. Primele șase nopți le-a petrecut în hamac, inclusiv când a nins.
„Mă trezeam dimineața cu bruma pe prelata de la hamac de două degete, a fost destul de frig”, însă a fost pregătit cu sac de dormit și geacă de iarnă, pe care, prevăzător, le mai are și acum. Cortul l-a montat doar de 3 ori, pentru că oameni extraordinari, persoane fizice, i-au sărit în ajutor și l-au primit la ei în casă, l-au lăsat să se spele și i-au pus mâncare și la pachet. Pe drum și-a făcut și un prieten, un câine care l-a însoțit cam 100 de kilometri, apoi o asociație a primit patrupedul și are grijă exemplară de el.
Într-o singură zi, în Caransebeș, a făcut pe jos 48 de km, pentru că nu găsise copaci între care să întindă hamacul. „M-a prins noaptea, am trecut prin două stâne, m-au hăituit câinii, abia pe la 10 seara am găsit doi meri care pe mine mă așteptau ca să îmi întind hamacul, dar a fost cel mai dulce somn”, își amintește drumețul. În rest, 25-27 de km a fost media de distanță parcursă pentru cele 52 de zile, dar a avut două zile pauză, fără să părăsească traseul, la Reșița și Odorheiu Secuiesc, unde și-a spălat hainele și rucsacul pentru a nu atrage sălbăticiuni. Întâlnirea cu urșii a fost însă inevitabilă la Râpa Roșie de la Sebeș, la Harghita și la granița dintre Mureș și Bistrița-Năsăud, dar nu i-a fost frică.
„Vin tot din zonă cu urși și știu cum să mă comport cu ei. Îi văd dacă sunt agresivi și vor să atace. Am vorbit cu ei de la distanță, s-au speriat și au fugit. Așa cum vorbesc cu dvs. la telefon este suficient ca un urs să mă simtă de la depărtare, nu trebuie să zbieri. Vorbesc de ursul sălbatic, nu cel de pe Transfăgărășan sau tomberonistul de la Brașov”. Din experiența sa, inclusiv pe munte, câinii agresivi de la stâne sunt mai problematici și a fost nevoit să folosească un spray ca să-l cumințească pe unul care voia să îl muște.
A întâlnit români, americani, canadieni, australieni și scoțieni, francezi, germani, italieni și greci, toți impresionați de peisaje. Spune că traseul creat de frații Ușeriu este foarte bine marcat, trece prin sate izolate și locuri pitorești de care nu ai cum să auzi altfel, iar aplicația cu hartă nu dă erori. L-au impresionat sătenii primitori, „care au atât de multe probleme și suferință, dar au puterea să aibă grijă de alți oameni, să fie gazde, să le pună și sufletul pe masă”. În final, Constantin recomandă traseul și spune că doar primii 200 de km sunt mai grei, apoi îți formezi o rutină. Mai contează și cum privești experiențele trăite, inclusiv cele primejdioase, el le vede cu recunoștință. „M-am simțit protejat pe tot parcursul. Nu am avut nici cel mai mic incident”, concluzionează acesta.
Citește și Concerte umanitare pentru Rebeca, la Filarmonica Pitești
Citește și Amintiri din inima oraşului Ankara
0 Comentarii