Web Analytics
scris miercuri, 13.12.2017

Controale ITM la transportatorii rutieri

transportatori rutieriÎn perioada 8-24 noiembrie, transportatorii rutieri din județ au fost verificați de inspectorii ITM Argeș.

Controale ITM la transportatorii rutieri

Acțiunile de control au avut loc în cadrul Campaniei naționale privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională, respectiv a prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă, cod CAEN 4941 – Transportuiri rutiere de mărfuri, cod CAEN 4931 – Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători.
În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM Argeş au efectuat un număr de 35 de controale. În urma acestor controale au fost aplicate cinci amenzi, în valoare totală de 7.500 lei. Neregulile constatate în urma controalelor au fost: neevidenţierea tipului de muncă, neacordarea drepturilor salariale, nerespectarea termenului de completare și transmitere a elementelor contractului individual de muncă în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit, regulament intern incomplet și neinformarea ITM cu privire la utilizarea muncii de noapte.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 35 de controale și aplicate un număr de șase amenzi valoarea totală a acestora fiind de 4.500 lei. Deficienţele constatate în urma controalelor au fost: lipsă instruire SSM, lipsă control medical periodic, necomunicare eveniment și lipsă echipament individual de protecţie.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...