Poreclit “Nașul Stelei” de către suporterii din Trivale, Cristi Bratu a jucat 52 de meciuri și a marcat 11 goluri în tricoul echipei FC Argeș, la seniori, în perioada 1997 – 2000. „Bazela”, așa cum a fost alintat de suporteri, și-a făcut junioratul tot la gruparea piteșteană, acolo unde a ajuns în anul 1984, la vârsta de 7 ani, pe mâinile cunoscutului șlefuitor de talente Mihai Ianovschi.
Ce a însemnat pentru tine acest club?
– Personal, perioada petrecută la FC Argeș a fost cea mai frumoasă din fotbal. Acolo am descifrat primii pași în fotbal și în tricoul acelui club am avut cele mai frumoase și importante realizări ale carierei. FC Argeș a fost și va rămâne casa mea.
Cel mai frumos moment trăit în tricoul lui FC Argeș…
– Toată perioada a fost de senzație, dar aș menționa aici golurile înscrise contra Stelei, atunci am simțit că victoriile au un gust dulce. Mă bucuram ca un copil atunci când marcam în poarta steliștilor.
Ce antrenor te-a influențat cel mai mult în carieră și ce-ai învățat de la el?
– Nicolae Dobrin. Mi-a spus mereu că munca bate talentul, înainte de toate. Îmi arăta cum se execută o lovitură liberă ca la carte, îmi spunea că nu tebuie să mă las influențat de niciun adversar, că trebuie să joc așa cum știu și să șutez cât pot de des la poartă.
„Am reprezentat cu mândrie culorile clubului”
Cum era atmosfera din vestiar în perioada aceea?
– Sincer? Era una apăsătoare, pentru că erau nume grele ale fotbalului românesc și se dădea o luptă acerbă pentru postul de titular. Dacă nu munceai la antrenament și trăgeai mâța de coadă, la ora jocului erai pe banca de rezerve. Totul era foarte bine calculat. Conducerea era serioasă și pretențioasă, îți cerea să dai totul, dar când venea vorba despre partea financiară, lucrurile erau puse la punct. Nu primeam salariile cu întârziere niciodată. Principiul care exista era: ești corect cu mine, sunt corect cu tine!
Care a fost cel mai dificil meci din cariera ta și de ce?
– Meciuri dificile au fost foarte multe, dar cele mai grele au fost cele contra echipei Celta Vigo, o grupare galactică, care venea, parcă, dintr-o altă galaxie. A fost o experiență unică pentru fiecare dintre noi, în ciuda scorului înregistrat. Am luat contact și ne-am duelat cu fotbaliști de nivel mondial, care aveau o altă mentalitate și jucau un fotbal perfect.
Ce calități crezi că trebuie să aibă un fotbalist pentru a reuși în carieră?
– Calitatea de bază este seriozitatea. Apoi, să-și dorească mult să ajungă fotbalist și să muncească. Aici intervine și talentul… Să vină cu o oră înainte de antrenament, să se pregătească zi de zi, să fie disciplinat. Și să creadă mereu în calitățile lor. Chiar și după un eșec greu de digerat.
Cum vezi evoluția fotbalului românesc comparativ cu perioada în care jucai tu?
– Din păcate, fotbalul de acum, dacă este să-l comparăm cu cel din perioada 1997 – 2000, este în regres. Este adevărat că tehnologia a avansat, acum accesul la informații este total, spre deosebire de acei ani, dar observ că a dispărut pasiunea pe care o aveam noi. Dorința de a te autodepăși. Pe vremuri, munceai de înnebuneai, îți era foame și trebuia să tragi tare ca să ajungi ceva în viață, să te realizezi într-un fel.
Există un adversar pe care l-ai respectat în mod special pe teren?
– În afara terenului, respectam pe toată lumea, eram prieten cu mulți dintre adversarii mei. Dar pe teren, lucrurile stăteau cu totul altfel. Acolo nimeni nu respectă pe nimeni, este o bătălie pentru minge, pentru puncte, pentru suporteri… Trebuie să câștigi meciul, ai acasă o familie de întreținut și nu te joci cu destinele celor dragi.
Dacă ai putea retrăi un singur moment din cariera ta, care ar fi acela?
– Când am marcat primul gol, în Liga 1, împotriva Stelei, la Pitești. V-am spus că am amintiri frumoase legate de jocurile cu militarii. Era stadionul arhiplin, toată lumea aplauda, ne încuraja, iar noi zburdam pe teren. Ce vremuri splendide! Am ce să le povestesc nepoților… Lui Nicholas, fiul meu, care este polițist, i-am tot vorbit despre cariera mea de fotbalist și despre FC Argeș. Și el iubește acest club, iar atunci când vine acasă și joacă Argeșul meu, mergem pe stadion să-i încurajăm pe băieți.
Știu că urmărești evoluțiile echipei tale de suflet. Poți alcătui un Top 3 al celor mai buni jucători alb-violeți?
– Mi-au plăcut Bettaieb, Sierra și Ricardo Matos, acesta ar fi topul întocmit de mine.
Citește și Dincolo de gazon! Sică Bârdeş: „M-am simţit fotbalist cu adevărat la Piteşti”
Citește și Dincolo de gazon! Dănuţ Şomcherechi: „Aş fi semnat pe viaţă cu FC Argeş”
De ce nu anunțați plecarea lui Bettaieb?ca de Dinamo,Rapid etc tot scrieti..păi sunteti in ARGES,creștinilor.Dati stiri locale,nu gogoși cu smoală de pe la nu stiu ce eveniment din etc..