Web Analytics

articol scris vineri, 24 aprilie 2026

Dani Coman: „Ultimul salariu încasat de jucători a fost pe luna decembrie. Şi suntem în aprilie…”

Cum comentați înfrângerea cu CFR Cluj, scor 0-1, după două egaluri, cele cu Rapid și Dinamo?

- Cu CFR Cluj a fost o înfrângere nemeritată, consider că un meci egal era mult mai echitabil. Nicio echipă nu merita să câștige acest meci după aspectul jocului. Ne așteaptă în continuare meciuri foarte grele, dar pe care ne dorim foarte mult să le câștigăm.

Ce puteți să ne spuneți despre cele două meciuri egale, cu Rapid și Dinamo?

- Cu Dinamo puteam câștiga, am avut acea ocazie în ultimul minut. La Rapid cred că a fost un rezultat echitabil. Eu cred că avem un parcurs bun, ținând cont și de faptul că suntem în două competiții, Cupa României și campionatul. Sunt meciuri grele, dar am demonstrat că ne putem lupta cu orice echipă din acest campionat.

Apropo de campionat, urmează meciul cu Universitatea Craiova și apoi cu Universitatea Cluj. Cum le vedeți? Mă refer strict la campionat.

- Sunt meciuri foarte grele, orice meci din acest play-off este foarte greu. Plecăm cu șansa a doua, indiferent de adversari. Suntem o echipă nou promovată, dar o echipă care joacă doar pe teren și care își dorește să câștige fiecare meci.

„Jucătorii au demonstrat caracter, nu avem nicio notificare băgată, nu avem niciun memoriu”

Ce ne puteți spune despre situația financiară?

- Situația financiară nu este prea bună, dar se fac eforturi pentru rezolvarea ei. Să sperăm că în cel mai scurt timp vom găsi soluții și vom putea să plătim și noi salariile jucătorilor și ale angajaților clubului.

Să înțeleg că sunt restanțe financiare?

- Sunt restanțe financiare măricele.

Pentru viitorul îndepărtat, aveți promisiuni de la vreun om de afaceri, sunt discuții privind finanțarea echipei?

- Discuții avem, de aceea am și făcut un apel după meciul cu Rapid, ca oamenii să înțeleagă că această echipă este echipa orașului, echipa județului, echipa cu care ne mândrim, echipa fanion a acestui oraș. Iar această echipă, pentru a face performanță, are nevoie și de bani. Suntem în play-off-ul campionatului, o echipă nou promovată cu niște jucători care au încasat ultimul salariu pe luna decembrie. Și suntem în aprilie. Iar ei au demonstrat că au caracter, nu avem nicio notificare băgată, nu avem niciun memoriu, nu avem nimic. Ei au demonstrat că au caracter, au demonstrat că țin și iubesc acest club, dar pe termen lung lucrurile nu pot merge la fel.

„Vom face toate eforturile necesare pentru a primi licența pentru Cupele Europene”

Ce ne puteți spune despre faptul că FC Argeș și Rapid București nu au obținut licența pentru Cupele Europene?

- Este consecința lucrurilor pe care le-am discutat mai devreme. Am făcut recurs, vom vedea la recurs dacă putem remedia situația. Cert este că vom face toate eforturile necesare pentru a primi licența pentru Cupele Europene.

Concret, care este motivul invocat?

- Concret nu pot să ți-l spun pentru că suntem într-un proces legat de criteriul financiar. Singurul lucru la care am avut probleme a fost criteriul financiar.

Despre transferuri ce ne puteți spune, vor mai pleca jucători? Se tot vorbește despre venirea lui Mihai Popescu de la FCSB…

- În momentul de față se poate vorbi despre oricine, mai avem meciuri de jucat și nu este normal să discut despre plecări și despre veniri acum. Nu ar fi corect față de jucători. Discuții în orice pauză competițională sunt, vor fi jucători care vor pleca și jucători care vor veni.

Mai are vreo șansă FC Argeș să prindă un loc de Cupă europeană având în vedere că echipa se află acum pe ultimul loc din play-off?

- Eu zic că avem șanse. Trebuie doar să fructificăm șansele pe care le avem.

Citește și Adel Bettaieb, după ce FC Argeș a părăsit Cupa României: „Am făcut tot ce-am putut”

Citește și Dincolo de gazon! Povestea de la Londra a lui Gabi Dumitru: a lucrat în construcţii, apoi ca şofer, iar acum şi-a făcut academie de fotbal

Citește și Argeşul are campion mondial la înot în ape îngheţate. Adrian Nae dezvăluie cum e să înoţi la sub 2 grade Celsius

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România, obligată să învingă Polonia pentru a spera la evitarea retrogradării în Liga Națiunilor

Naționala României joacă sâmbătă seara un meci decisiv împotriva Poloniei, în penultima etapă a grupei B4 din Liga Națiunilor. „Tricolorii”, […] Citește!

Judecătorul Ion Fundătureanu contestă sancțiunea primită de la CSM: „Un judecător are mai puține drepturi decât un inculpat”

Judecătorul Ion Fundătureanu, de la Curtea de Apel Pitești, a primit motivarea deciziei prin care Secția pentru judecători a Consiliului […] Citește!

Haos pe aeroporturile din SUA: mii de zboruri anulate după o defecțiune majoră. Eurocontrol suspendă cursele către America

O defecțiune majoră a sistemului de comunicații utilizat de controlorii de trafic aerian din Statele Unite a provocat perturbări masive […] Citește!

Urmărire cu focuri de armă în Botoșani. Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a lovit mașina Poliției de Frontieră și a încercat să distrugă probele

O intervenție a polițiștilor de frontieră din județul Botoșani s-a transformat într-o urmărire în timpul căreia oamenii legii au fost […] Citește!

Scandalul de la Oil Terminal ia amploare: 43 de inculpați sub control judiciar și 111 imobile puse sub sechestru

Ancheta privind presupusele fraude cu motorină din dosarul Oil Terminal a intrat într-o nouă etapă. Procurorii DIICOT au anunțat vineri, […] Citește!

Frauda uriașă cu bani din Marea Britanie, anchetată în România: Patru persoane reținute, iar Fiscul britanic vorbește despre aproape 200 de milioane de lire

O amplă operațiune desfășurată în România, cu participarea anchetatorilor britanici, a scos la iveală o presupusă rețea de fraudare a […] Citește!

Gazele din Marea Neagră atrag interesul Ungariei. Budapesta negociază importuri din România înainte de startul Neptun Deep

Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit vineri, 13 noiembrie 2026, la Dublin, cu premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un moment în […] Citește!

Răsturnare de situație în cazul exploziei care a distrus un bloc din Italia: Un român de 55 de ani, arestat imediat după externarea din spital

Un român în vârstă de 55 de ani a fost arestat în Italia, fiind suspectat că ar fi provocat intenționat […] Citește!

Doi români au fost repatriați din Yemen. MAE le cere cetățenilor să părăsească imediat țara

Doi cetățeni români aflați în Yemen au fost repatriați în siguranță, vineri, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al […] Citește!

Doi elevi au ajuns la spital după ce au vapat înainte de ore, într-o școală din București. Un coleg le-ar fi dat dispozitivul

Doi elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul orelor, la […] Citește!

Tragedie pe DN1, la Predeal: O femeie de 60 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autobuz

Un accident rutier mortal a avut loc vineri, 13 noiembrie 2026, pe DN1, în zona stațiunii Predeal, din județul Brașov. […] Citește!

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete