# Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (XI). De vreo lună și jumătate, arhiepiscopul Calinic nu mai este cel ce-a fost. Parcă nu mai are aceeași dezinvoltură, este veșnic morocănos, nu-i mai intră nimeni în voie, ba mai mult, este văzut tot mai rar implicându-se în treburile eparhiei. Îndelungata perioadă în care șeful său pare că meditează cu smerenie la nemurirea sufletului îi convine însă de minune lui Caliopie, care are astfel ocazia să se implice cu și mai mult elan în toate socotelile de pe raza Arhiepiscopiei, luând totul la scuturat și, mai ales, la numărat. Harnicul călugăr nu pregetă să coordoneze toate treburile, fie că vorbim de construcțiile care îi sunt atât de dragi, de problemele fețelor bisericești, ale parohiilor pe care le vizitează și, mai ales, de fondurile care se adună spornic cu acest prilej. Și s-ar zice că, deși migăloasă, îi priește toată această caznă. Chiar dacă are în suflet suferința că arhiepiscopul este tot mai mohorât, banii și puterea îi dau lui Caliopie starea de spirit necesară să treacă peste toate greutățile. Tânjește însă după vremurile bune, când între cei doi domneau veselia și huzurul, coordonând împreună toate afacerile, luminându-și sufletul cu sumele adunate în cutia milei de la mănăstire, cu cele potopite din birurile duhovnicești și chiar împărțind laolaltă aceeași poreclă: Gugu. Tare drag le-a mai fost acest nume de alint care, după cum veți vedea, a devenit o adevărată emblemă, zidită chiar, pentru cei doi mari cuvioși.
La început tare ne-am mai minunat, aflând că pe cei doi șefi ai Arhiepiscopiei nu-i leagă doar patima pentru bani și lux, ci și o inedită poreclă, nemaivăzută deocamdată într-un mediu bisericesc: Gugu. Credeam că e o treabă răutăcioasă, scoasă de cei care nu-i au la inimă pe șefii lor, dar aveam să ne convingem ulterior că lucrurile nu stau deloc așa. Dimpotrivă, atât Calinic, cât și Caliopie, se mândresc nevoie mare că li se spune Gugu, ba arhiepiscopul plusează chiar, semnând cu acest apelativ unele hârtii, de uz intern. Vă întrebați probabil cam ce-ar vrea să însemne Gugu. Nici pentru noi nu este foarte clar, dar varianta cea mai răspândită este că ar fi vorba de imitarea sunetelor scoase de doi porumbei, când se giugiulesc, adică o onomatopee. Frumos, n-avem ce zice, pentru că, la fel cum și păsările cerului se iubesc, și fețele bisericești trebuie să ia exemplu în propovăduirea dragostei. Iar Gugu exact asta trebuie să ilustreze, metaforic vorbind. Dar și practic, după cum aveam să ne convingem pe parcurs. Este bine știută dragostea capilor Arhiepiscopiei pentru construcții. Fie că sunt aducătoare de bani, fie pentru confortul pe care îl pot asigura. Există pe raza Arhiepiscopiei multe astfel de așezăminte, unele dotate luxos ca reședințe pitorești de odihnă și adâncă meditare duhovnicească, altele pentru afaceri, cum ar fi celebra Casă a Pelerinului, cu activitate hotelieră și restaurant. Există însă și alt gen de construcții, în care hrana spirituală se îmbină armonios cu hrana obișnuită, dătătoare de calorii. La Valea Danului există un astfel de așezământ. Zonă frumoasă, binecunoscută și apreciată de șefii Arhiepiscopiei, grație sălbaticelor exploatări de balastieră realizate prin firma Filotheos, ori a voioaselor conflicte cu unii săteni, care s-au pomenit că trebuie să ia în gazdă pe terenurile lor și afacerile de construcții sau funciare ale eparhiei. Ca să răsplătească toată această ospitalitate, generatoare de bănet, cu care au fost înconjurați, căpeteniile eparhiei au decis să vină cu un „supliment”, dedicat întregii zone și ridicat în numele dragostei. Este vorba de o frumoasă păstrăvărie, dotată cu tot ce trebuie, alături de care s-a înălțat chiar și un soi de pensiune, cu mai multe camere și alte acareturi, făcută ca la carte. Edificiul este recent finalizat și vă lăsăm să-l admirați în fotografia alăturată, cu mențiunea că, deși trebuie să fi costat câteva miliarde bune, merită fiecare bănuț. Pentru că, așa cum spuneam, a fost ridicat din dragoste. Iar numele pus pe construcție spune totul: Păstrăvăria Gugu. Doamne, ce minunat este când miliardele se duc spre astfel de simboluri trainice, menite să arate posterității virtuțile iubirii. De-acum, fără doar și poate, Gugu a intrat în istorie. Ba mai mult, se statornicesc astfel mai multe avantaje. Păstrăvii înoată cu smerenie, gândind ce șansă li se dă să se mântuiască în final pe mesele duhovnicești, clădirea e plăcută, putând adăposti o mulțime de oaspeți, iar Gugu simbolizează frumoasa armonie dintre cei doi ctitori, Calinic și Caliopie. Încheiem aici, cu promisiunea că numărul următor veți vedea alte minunății. Cum unii mânuitori de bani, cu funcții la Mănăstirea Argeșului, scriu cu mânuța lor și declară pe propria răspundere că au devenit mântuitori de bani, printr-o pioasă evaziune fiscală. Sau cum Caliopie percepe taxe de deplasare, la vizitele de lucru pe care face prin parohii. Mihai BĂDESCU
0 Comentarii