# 11 argeşeni, printre cei mai bogaţi 500 români. A apărut revista Forbes cu tradiționalul ”Top 500” cei mai bogați români, ediția din 2011. Față de anul trecut, niciunul dintre cei 7 milionari în euro ai Argeșului nu a părăsit topul, au apărut în schimb două nume noi, Cristina Diculescu, șefa femeilor din PDL Argeș și soțul ei, Corin Boian, acționar majoritar la firmele Vasicos și Kranz Eurocenter. Cumulate, averile celor nouă argeșeni prezenți în top se ridică la circa 190 de milioane de euro.

Vișoiu, de la 63 la 50 de milioane de euro
Valentin Vișoiu: 44 de ani
Avere: 48-50 de milioane de euro (față de 60-63 milioane euro anul trecut)
Domeniu: construcții și imobiliare
Cel mai bogat argeșean și al 97- lea din România în privința averii, Valentin Vișoiu controlează în mod direct societatea Conarg, iar prin intermediul acesteia restul societăților din grup, respectiv Conarg Real Estate, Conarg Construct, Conarg Consulting și Conarg Trade. Grupul Conarg a finalizat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 71,7 milioane de euro, în creștere cu 9% față de anul trecut, dar cu un profit de doar 2,3 milioane de euro, în scădere cu peste 80% față de 2009. O investiție demnă de luat în seamă pentru Valentin Vișoiu este hotelul Ramada din Pitești, un proiect derulat prin firma Confident Travel, companie specializată în servicii turistice, al cărui acționar este alături de un alt argeșean și anume Virgil Dumitru de la Comesad. Alături de Gheorghe Badea, un alt important om de afaceri piteștean, Vișoiu este implicat în construcția a zece hidrocentrale pe afluenții râului Argeș. O investiție în valoare totală de 25 de milioane de euro, din care 30% bani proprii, iar 70% bani împrumutați de la bănci. Vișoiu are o avere estimată la circa 48-50 de milioane de euro.
Lazăr are aceeași avere
Benone Lazăr: 51 de ani
Avere: 29-30 de milioane de euro (față de 30 milioane euro, anul trecut)
Domeniu: transporturi, industrie petrolieră, logistică, imobiliare, sport
Benone Lazăr, proprietarul holdingului International Lazăr Grup, realizează service de transport și depozitare pentru mari companii străine precum Hoedlmayr, Viator-Vector, Dacia-Renault, TRW Lucas, dar și pentru firmele sale: BAT Bascov, Agromec Topoloveni sau Mecanpetrol Găești. 2010 a însemnat pentru Lazăr un an bun, deoarece Dacia a vândut mai bine de 300.000 de automobile pe piețele europene. În condițiile în care mai mult de jumătate din livrări se fac pe căi rutiere, iar International Lazăr este principalul partener al uzinei piteștene, omul de afaceri a avut numai de câștigat. În 2010 cifra de afaceri a International Lazăr Company și Hoedlmayr-Lazăr Romania, principalele companii din holding, a crescut cu doar 1,5% în cazul primei, dar cu peste 50% în cazul celei de-a doua. Firma de transport International Lazăr are o flotă de circa 350 de camioane, dar adăugând unitățile deținute de celelalte firme din holding, întreaga flotă ajunge la aproximativ 600 de unități. Benone Lazăr are o avere estimată la 29-30 de milioane de euro.
Dumitru de la Comesad, minus 2 milioane euro
Virgil Dumitru: 54 de ani
Avere: 20-22 de milioane de euro (față de 24 milioane euro anul trecut)
Domeniu: construcții, industrie petrolieră și turism
De profesie inginer mecanic, Virgil Dumitru a ajuns la un moment dat șeful secției Pitești a Trustului de Construcții Industriale în Petrol. Se ocupa de infrastructura de la sondă, ceea ce face practic și acum, dar prin intermediul Comesad Ro, una dintre principalele companii din grup, care are ca obiect de activitate construcții-montaj în industria petrolieră și care în 2010 a avut o cifră de afaceri de 12 milioane de euro și un profit net de 1 milion de euro. Grupul de firme Comesad are aproximativ 500 de angajați și afaceri totale de aproximativ 30 de milioane de euro. Profitul net a urcat la aproximativ 3,5 milioane de euro, în 2010. O altă firmă din grup, Comesad Drumuri, realizează lucrări de infrastructură specifice de sondă, dar și infrastructură rutieră. De subliniat că Denisa Gociu, unica fiică a antreprenorului s-a lansat și ea în businessul mare. Se află la conducerea hotelului Ramada din Pitești și este coproprietar al acestuia deținând 50% din acțiuni. Virgil Dumitru și fratele său mai dețin alte patru afaceri distincte, printre care Comesad Plast și Comesad Depozit. Prima realizează piesele de plastic care se regăsesc în motoarele produse de George Copos la Ana Imep, iar cea de-a doua are ca obiect de activitate comercializarea materialelor de construcții.
Badea e singurul pe plus, cu 3 milioane euro
Gheorghe Badea: 65 de ani
Avere: 20-21 de milioane de euro (față de 18 milioane euro, anul trecut)
Domeniu: industria auto, turism, construcții, piața de capital și leasing
Grupul Industrial Componente (GIC) din Pitești, al cărui proprietar este Gheorghe Badea, este un grup format din aproximativ 30 de societăți comerciale cu activități în domeniul industriei auto, construcțiilor, proiectării asistate de calculator, servicii pentru întreprinderi, leasing imobiliar și auto, precum și activități comerciale și turism. Un prim semn că activitatea principală a grupului, și anume producția de componente pentru industria auto, este în plin avânt este dată de contractul încheiat cu Ford Craiova pentru care GIC a fost cooptat în programul de producție al companiei craiovene, ca furnizor de repere metalice și din mase plastice. Alături de Valentin Vișoiu, un alt important om de afaceri piteștean, Badea este implicat în construcția a zece hidrocentrale pe afluenții râului Argeș, o investiție în valoare totală de 25 de milioane de euro. De asemenea, Badea mai are acțiuni la mai multe hoteluri, printre care se numără Star Pitești, Posada Curtea de Argeș sau Cumpăna-Lacul Vidraru.
Pănescu de la Alcadibo a pierdut 2 milioane de euro
Constantin Pănescu: 52 de ani
Avere: 15-16 milioane de euro (față de 18 milioane euro anul trecut)
Domeniu: industrie, comerț, servicii
Constantin Pănescu controlează cu o mână de fier activitatea grupului Alcadibo, însă de departe cea mai importantă companie din grup este Metabet SA, societate care se ocupă cu producția confecțiilor metalice folosite în construcții. Cifra de afaceri a acestei societăți reprezintă 60% din cea a grupului. Astfel că dacă în 2009 compania avea o cifră de afaceri de 19,8 milioane de lei și un profit de 2,3 milioane de lei, la finele lui 2010 cifra de afaceri a scăzut la aproximativ 16,8 milioane de lei, dar profitul a crescut la 2,9 milioane lei. Până la venirea unor vremuri mai bune pentru piața de capital omul de afaceri împreună cu cei doi fii ai săi lucrează din greu la podul de peste Dunăre, la care firma argeșeană reface partea de cale ferată, de peste Podul Prieteniei. Valoarea contractului este de 3.800.000 de lei. În domeniul construcțiilor grupul Alcadibo mai are în componență și firma Selca SA, soc
ietate tranzacționată la Bursa de Valori București și care a înregistrat profit mai mare de trei ori față de 2009.
Soții Zamfir, mai puțin cu 2 milioane euro
Familia Zamfir
Avere: 15-16 milioane de euro ( față de 18 milioane euro, anul trecut)
Domeniu: industrie, comerț, servicii
Soții Adriana și Pavel Zamfir sunt alături de familia Pănescu, coproprietari, cu 33% din acțiunile societății Alcadibo Trading, care este acționarul majoritar al Metabet. Familia Zamfir are o avere estimată la aproximativ 15-16 milioane de euro.
Axinte a pierdut 3 milioane de euro
Gheorghe Axinte: 46 de ani
Avere: 13-14 milioane de euro (față de 17 milioane euro, anul trecut)
Domeniu: construcții și imobiliare
Gheorghe Axinte, proprietarul societății de construcții Argecom a încheiat între 2009 și 2011 cel puțin 15 contracte cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, cel mai important fiind cel de întreținere a autostrăzii București-Pitești. Chiar dacă criza financiară a pus tot mai multe probleme societății patronate de Axinte, omul de afaceri argeșean nu a încetat să facă afaceri cu statul. Astfel că anul 2011 i-a adus acestuia un contract de circa 2 milioane de euro cu Administrația Domeniului Public din Pitești pentru reabilitarea unor obiective publice cum ar fi parcuri, alei sau trotuare. Axinte are o avere estimată la circa 13-14 milioane de euro.
Prodănel a scăzut cu 1 milion de euro
Adrian Prodănel: 44 de ani
Avere: 12-13 milioane de euro (față de 11 milioane anul trecut)
Domeniu: mase plastice, imobiliare, turism, piața de capital
Vânzările auto și imobiliarele sunt principalele domenii în care Adrian Prodănel face afaceri. Mai are un business în producția de folie pentru agricultură, care nu se ridică însă la nivelul primelor două. Motor AG, dealerul BMW din Pitești deținut de omul de afaceri argeșean a vândut 215 automobile, dublu față de anul trecut. În aceste condiții compania a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de euro, cu aproximativ 70% mai mare raportat la 2009. Prodănel stă bine și pe segmentul imobiliar. Deține 14 terenuri în Pitești, cu o suprafață totală de peste 14.000 mp și alte 13 terenuri, cu o suprafață totală de 300.000 mp în diverse localități din județ. Mai are șapte case de locuit, cinci apartamente, dar și un bloc cu 22 de apartamente. Potrivit declarației de avere, pentru că Prodănel este și consilier local, reiese că omul de afaceri este și un mare pasionat de pictură, fiind deținătorul unei colecții de tablouri evaluate la circa 300.000 de euro.
Diculescu și Boian, nou intrați în top
Cristina Diculescu și Corin Boian
Avere: 7-8 milioane de euro
Domeniu: imobiliare, exploatare și comerț cu lemn, auto
Afacerile pe care cei doi soți le dețin au înregistrat scăderi atât ale cifrei de afaceri, cât și ale profitului, deși cei doi au intrat pentru prima dată în topul Forbes. Cel mai slab a evoluat Foresta SA, care în 2010 a avut o cifră de afaceri de 20 de milioane de lei, cu 5% mai mică decât cea din 2009 și un profit cu 57% mai mic decât cel realizat cu un an în urmă. Același trend l-a urmat și Vasicos Center, companie al cărui profit a scăzut cu 26% pe fondul scăderii cifrei de afaceri cu 21%.
Nu locuiesc în Argeş, dar au afaceri mari în judeţul nostru
Important de reținut este că în topul Forbes – 500 miliardari mai sunt prezenți și oameni de afaceri care nu își au locuința în județul nostru, dar care derulează importante afaceri în Argeș. Printre aceștia menționăm, în funcție de mărimea averii, pe George Copos, cu o avere estimată la 175 – 180 de milioane de euro în domenii cum ar fi hoteluri, imobiliare, industrie și panificație, omul de afaceri fiind de altfel proprietarul Ana Imep Pitești. Copos a scăzut cu circa 20 milioane anul acesta, pentru că în 2010 avea o avere de 200 milioane euro. Urmează Gheorghe Dolofan, cu o avere de 70 – 75 de milioane de euro (față de 125 milioane euro anul trecut) cu afaceri în domeniile auto și imobiliare, cel care este proprietarul printre altele și a Eurial Invest, dealerul Peugeot în Argeș și pe toată România. De asemenea, gorjeanul Nicolae Sarcină, cu o avere de 24-25 de milioane de euro, cel care a preluat rețeaua PIC și a deschis săptămâna trecută hypermarketul Succes, este și el prezent în acest top. Sarcină avea anul trecut o avere de 38 milioane euro, deci a scăzut cu 13 milioane în 2011. Ultimul pe care îl amintim este gălățeanul Cătălin Chelu, cu o avere de 22-24 milioane de euro în industrie, comerț și investiții bursiere, acționar majoritar la Alprom și Electroargeș. Față de anul trecut, când avea doar 17 milioane euro, Chelu a crescut anul acesta cu 7 milioane euro.
Marius Ionel



0 Comentarii