Web Analytics
scris joi, 20.10.2011

Deputatul liberal Andrei Gerea: „PDL întreţine corupţia fără jenă!”

Ședința comună în care Guvernele Bulgariei şi României s-au reunit recent la București a constituit un nou prilej pentru deputatul liberal Andrei Gerea de a-i ironiza și critica pe Emil Boc și compania. „În timp ce politicile anti-criză ale guvernelor Boc au însemnat doar tăierea veniturilor, creşterea impozitelor şi a taxelor sau introducerea unora noi, vecinii bulgari au aplicat un program de creştere a colectării taxelor şi impozitelor, care a dat rezultate foarte bune, Bulgaria crescându-şi veniturile cu 7% din PIB, prin îmbunătăţirea colectării.  În timp ce în România, de trei ani încoace, se practică acordarea fondurilor europene pe ochi portocalii ca sport naţional, iar rata de absorbţie a fondurilor este una penibilă, de doar 3%, nivelul absorbţiei fondurilor europene în Bulgaria a crescut la 13%, de la 0,98%, cât se înregistrase anterior, în perioada fostului lor guvern. Domnul Boc ar trebui să-l întrebe pe premierul bulgar şi care este reţeta de succes în privinţa atragerii investiţiilor sau a relocării zilnice a firmelor româneşti în Bulgaria. Nu cumva, faptul că bulgarii menţin o cotă de TVA de 20% şi un impozit pe profit de numai 10% (cotă unică de 10%) contează foarte mult pe piaţa atragerii investiţiilor sau că dumnealor au reuşit să reducă cu mult şi birocraţia, în ceea ce priveşte înregistrarea unei firme? Boc şi toţi miniştrii lui ar fi trebuit să-și dea demisia încă de la începutul anului trecut, doar pentru faptul că mii de firme româneşti se mută la sud de Dunăre. Să nu mai vorbim de alte motive temeinice, care scot în evidenţă monstruozităţile inventate de PDL: corupţia pe care o întreţine fără jenă, îndatorarea cumplită a ţării şi sărăcirea fără margini a poporului român”, a spus deputatul liberal. N. DINU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită