Web Analytics
scris marți, 10.02.2026

18 studenți, în practică la Jandarmeria Argeș

Optsprezece studenți de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București au început, de luni, 9 februarie, stagiul de practică în cadrul Jandarmeriei Argeș.

Până pe 6 martie, acești tineri vor fi îndrumaţi de ofițeri cu experiență şi vor participa la activităţile organizate de structurile unde au fost repartizați, executând misiuni de ordine publică, dar și acșiuni în cadrul comparimentelor de specialitate (jurdic și resurse umane) – după cum precizează Jandarmeria Argeș într-un comunicat de presă.

Stagiul are caracter practic-aplicativ, iar studenții vor putea să-și formeze deprinderi cu privire la modul de acțiune în diferite situații.

La final, fiecare student va fi evaluat din punct de vedere al modului de implicare și desfăşurare a stagiului de practică.    

„Le dorim mult succes și îi așteptăm pe viitorii ofițeri jandarmi să se alăture, în viitor, colectivului Jandarmeriei Argeș” – este mesajul transmis cu acest prilej de I.J.J. „Basarab I” Argeș.

Citește și: Ministra Diana Buzoianu critică modul în care autoritățile din Curtea de Argeș și Aquaterm au gestionat problema apei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dumnezeu încă ne iubeşte…

…Așa a spus o mămică internată la secția de nou-născuți a Spitalului Județean de Urgență Pitești: „Dumnezeu încă ne iubește!”. Se simțea singură,...

Din ediția tipărită