Peluza Nord Pitești continuă acțiunile sale nobile cu scop umanitar, iar sâmbătă, 31 ianuarie, și-a anunțat prezența la meciul FC Argeș – UTA, de la Mioveni, motivul fiind strângerea de fonduri pentru un suporter greu încercat de boală (sindromul West).

Cu speranța că și alți oameni de bine vor vrea să-l ajute pe Ștefan, preluăm și noi mesajul postat de Peluza Nord Pitești:
„Povestea lui Ștefan este simplă și tristă. Doctorii nu au vrut să-i facă mama cezariană. Astfel s-a asfixiat la naștere și nu i se dădea nicio șansă să trăiască. A luptat însă din prima clipă de viață.
De la 5 luni au început problemele, iar la 8 luni i s-a pus diagnosticul de sindrom West. Doamna doctor a spus că, dacă va face terapii de recuperare intensivă, se va recupera.
Este nevoie de multă răbdare, timp și bani. A ajuns să se târască, iar acum o lună, a început să stea în funduleț. Problemele mari sunt la partea motorie, însă din punct de vedere psihic și intelectual progresele sunt rapide și multe.
În aceste momente grele, Ștefan are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Orice donație oricât de mică contează.
Puteți contribui prin donații în conturile:
Revolut: @mirela6vdv
Mirela Sandu
Lei
RO71INGB0000999901977463
Titular cont: Mirela Sandu
IBAN: euro RO88INGB0000999911770859
Titular cont: Mirela Sandu
Banca: INGB CENTRALA
Moneda: EUR
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU ”
Citește și: FC Argeș – UTA 0-1. Elevii lui Andone, de nerecunoscut!




0 Comentarii