Reumplerea lacului Vidraru va începe la finele lunii martie şi în octombrie sperăm să ajungă la un nivel minim tehnic, să putem funcţiona cu un hidroagregat pentru alimentarea cu apă a localităţilor din aval şi a Bucureştiului şi să fie repusă în funcţiune şi centrala, să putem produce şi energie electrică, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Vîlcescu, directorul Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, potritiv economica.net.

Citește și: Primarii din Argeș, veniți la Prefectură, amendați de Poliția Locală! Ducele de Albota, replică ironică
„Este o investiţie de peste 200 de milioane de euro, o investiţie cu o durată de 90 de luni. La momentul acesta suntem în al doilea an al investiţiei. Din punctul meu de vedere este cel mai important an, pentru că a implicat golirea lacului de acumulare Vidraru, golire începută anul trecut şi finalizată în ianuarie anul acesta. Avem 3 luni în care avem lucrări intense la partea de echipamente hidromecanice de la golirile de fund şi la priza energetică.
Pe 31 martie lucrările trebuie finalizate. Atunci se vor închide vanele şi va începe reumplerea lacului, lac care sperăm ca în luna octombrie, în funcţie şi de precipitaţiile care ori să fie în această perioadă, să ajungă la nivelul minim tehnic, adică să putem funcţiona cu un hidroagregat pentru alimentarea cu apă a localităţilor din aval, inclusiv a Bucureştiului.
Citește mai mult: https://www.economica.net/cand-ar-putea-reincepe-productia-de-energie-de-la-hidrocentrala-vidraru_908708.html




0 Comentarii